24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Grecii ne-au pus pe gânduri. Ne-au arătat cât de lipsiți de demnitate putem fi, în condiții extreme. Ei au spus NU, noi am spus DA, în fața aceleași provocări. Ei au refuzat să se sacrifice, noi an acceptat destinul mioritic, acela de a duce pe umerii noștri tot ceea ce ne este dat, cu sau fără voia noastră. Dacă e să murim, atunci să murim! Dacă e să suferim, atunci să suferim! Dacă e să fim îngenuchiați, atunci îngenunchem!
Pentru noi nu a exista o altă opțiune decât aceea de a fi ascultători. Suntem la dispoziția aleșilor noștri și nicidecum aceștia sunt la dispoziția interesului nostru, înțeles ca fiind interesul național.
Grecii au refuzat umilința sacrificiului, chiar dacă de ea ar fi depins salvarea obrazului elen. Au riscat ca țara lor să fie considerată lipsită de încredere, nedorind să cauţioneze, prin sacrificiul lor, greșelile guvernelor perindate pe la Atena. Cine greșește, acela plătește. Cum niciodată poporul nu poate greși, buni de plată ar trebui să fie guvernanții, cei care au permis ca împrumuturile date pentru un anumit lucru au fost pur și simplu risipite pe pensiile și salariile grecilor. Aceștia nu știu ce-i aia o taxă plătită la stat sau un impozit datorat Bugetului de Stat. Starea de om rămas în aer, fără ca picioarele sale să mai atingă pământul, să ia contact direct cu inevitabilele realități, care îți condiționează viața, a transformat Grecia într-o țară atipică, imposibil de racordat la economiile de piață performante. Grecia rulează nu numai pe un alt ecran, cât mai ales ea este altceva decât un film. Grecia poate fi o aducere aminte sau chiar un pumn de nisip strecurat prin sita antichității. Nimic altceva. Un album cu amintiri și nicidecum o memorie vie care să respire, care să facă parte din reflexele celor de azi, fie ei și urmașii de drept ai lui Homer, Pitagora, Socrate sau chiar a lui Diogene din Sinop, cel care încă mai poate fi întâlnit și astăzi pe străzile fierbinți ale Atenei. Potrivit legendei, Diogene umbla uneori prin agora Atenei, în plină zi, cu o lampă în mână, „în căutarea unui om cinstit”. Atitudinile sale șocau și provocau atenianul simplu, ele ilustrând însă întotdeauna o idee adevărată, lucru care îi aduce admirația și renumele.
Grecii știu că libertatea este valoarea supremă a existenței lor. Nu acceptă jugul sacrificiului, decât dacă acesta le este sortit de Zeii Olimpului (sau astăzi de Dumnezeu) și nicidecum de falșii idoli de la Bruxelles sau din Troica aflată pe punctul de a le răpi orice speranță.
Aceasta este Grecia văzută din interior de către greci, din revolta acestora de a se considera o generație de sacrificiu pentru a salva credibilitatea Greciei, pusă astăzi să-și plătească datoriile față de creditori. În fața acestui plan de recuperare a împrumuturilor făcute, grecii se revoltă nu pentru că ei ar trebui să plătească bani pe care oricum nu-i are, cât mai ales ce se intenționează să se facă cu acești bani. În loc să le fie returnați prin finanțarea unor programe de dezvoltare (tot în Grecia), banii se duc direct la creditorii care pe drept îi revendică, conform programelor de stingere a datoriilor asumate de Grecia.
Această insistență nu le este pe plac urmașilor lui Platon. Ei ar mai fi dorit să fie păsuiți, ei ar mai fi dorit să li se dea salarii și pensii, indiferent de contribuția fiecăruia în muncă. Schimbarea, la care Grecia este obligată astăzi să fie parte, este mult prea bruscă, mult prea greu de înțeles pentru grecul de rând, grec obișnuit să stea cu burta la soare, să bea uzo și să danseze printre cioburile de farfurii. semnificând sărbătoarea, petrecerea, veselia, lipsa de griji (într-o Europă sfârtecată de cele mai grave tensiuni aduse în locul crivățului rusesc).
