Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a salutat acordul încheiat luni de liderii zonei euro și reprezentanții Greciei, transmit AP și BBC. FMI va fi implicat în acest acord, în ciuda opoziției premierului elen Alexis Tsipras. După ce actualul program de asistență financiară va expira, la începutul anului viitor, Grecia va solicita asistență suplimentară. ‘A fost o noapte grea, dar cred că este un pas bun spre recâștigarea încrederii, vor exista și mai mulți pași, sunt sigură, care vor fi demonstrați prin implementarea reformelor convenite’, a afirmat Christine Lagarde. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a anunțat că un acord preliminar de asistență financiară este condiționat de participarea suplimentară a FMI în programul de asistență financiară. Creditorii europeni ai Greciei au acceptat încheierea unui acord în care ‘Grecia va solicita, după expirarea actualului program cu FMI din primăvara lui 2016, participarea suplimentară a FMI în programul de asistență financiară’, a afirmat oficialul german. În 30 iunie, autoritățile de la Atena nu au reușit să ramburseze Fondului Monetar Internațional o tranșă de 1,55 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că Grecia a intrat oficial în incapacitate de plată. Ulterior, FMI a dat publicității un raport în care estima că Grecia va avea nevoie de noi finanțări, în valoare de aproximativ 50 de miliarde de euro, în următorii trei ani, precum și de o restructurare a datoriei.