Cinci persoane au fost arestate în Kosovo fiind puse sub acuzare pentru că au complotat să contamineze sursele de apă din capitală, Priştina, posibil la îndemnul grupării teroriste Stat Islamic, relatează site-ul publicaţiei The New York Times.Potrivit presei locale, trei persoane au fost arestate duminică după ce au fost surprinse comportându-se suspect în preajma rezorvorului de apă din zona Badovac, care alimentează aproximativ jumătate din populaţia capitalei. De asemenea, au fost găsite arme, muniţie şi materiale ale propagandei grupării radicale Stat Islamic în cele două maşini ale suspecţilor.Încă două persoane au fost arestate în Priştina mai târziu, tot în cursul zilei de duminică, fiind puse sub acuzare pentru acte de terorism comise în complotul privind contaminarea resurselor de apă. Doi dintre suspecţi au fost, de asemenea, arestaţi în 2014, suspectaţi pentru motivele pe care le-ar fi avut pentru a călători în Siria.Arestările au avut loc după ce a fost descoperită o înregistrare video în care gruparea teroristă Stat Islamic şi-a îndemnat susţinătorii să otrăvească resursele alimentare şi de apă din Kosovo. În urma arestărilor, autorităţile au decis să întrerupă furnizarea cu apă pentru zeci de mii de cetăţeni din capitală duminică până ce testele nu vor demonstra că apa nu a fost contaminată. Iniţial, autorităţile din Kosovo au declarat că întreruperea alimentării cu apă s-a realizat din cauza unor „probleme de securitate” şi, ulterior, au dezvăluit că măsura a fost luată din cauza unui posibil complot de contaminare a apei.Până la finalul zilei de duminică, oficiali ai Guvernului din domeniul Sănătăţii Publice au declarat că testele au confirmat că resursele de apă potabilă nu au fost contaminate şi au solicitat autorităţilor locale să reia furnizarea alimentării cu apă.Într-o înregistare video recentă postată de organizaţia radicală Stat Islamic, se poate auzi cum un bărbat îndeamnă la comiterea unui astfel de complot: „Dacă aveţi ocazia, luaţi otravă la voi şi puneţi-le-o în mâncare sau în băutură. Făceţi-i să moară, să moară otrăviţi, omorâţi-i oriunde vă aflaţi!”