LIPSĂ DE ÎNCREDERE TOTALĂ

Adi Cristi

Nu avem nici o secundă de respiro. Când e vorba de caniculă, când e vorba de furtuni dezlănțuite, când e vorba de trepidații puternice pe sena politică dâmbovițeană. Nici cutremurele de pământ nu ne ocolesc, devenind din ce în ce mai demne de ținut minte și de luat în seamă. Așa cum stăm la capitolul clădiri aflate într-un iminent pericol de prăbușire, se poate vorbi și despre stabilitatea guvernării, atât cât a mai rămas din ea. De asemenea, nu ne este indiferentă nici poziția Greciei, obligată deja să se împartă între compromisul la care a ajuns UE cu Alexis Tsipras și reacția din ce în ce mai violentă a grecilor, cei care nu cred că unda de austeritate, ce-i va lovi din plin, este ultima soluție de salvare a Eladei.

Tabloul este astfel împlinit de frământările specifice nașterii a ceva nou, a unui nou orizont, a șansei care ne pândește ca fiind speranța noastră sau a altcuiva, construită, cel puțin teoretic, pe inevitabilul pas înainte. Vom merge înainte, fără doar și poate, fără însă a ști încotro duce acest drum. Bănuim doar că drumul acesta este drumul cel bun, că la capătul lui ne vom întâlni cu speranțele și aspirațiile noastre, pentru care am decis sacrificiul sau revolta de a nu ne sacrifica sub nici un fel. Aparținem, ca popoare, unor culturi diferite, uneori diametral opuse, ca atitudine și chiar ca reacție comportamentală, unii mai plați, alții mai năvalnici, unii mai cooperanți, alții mai intransigenți. Funcție de acest feed back facem posibilă cooperarea, armonia, numitorul comun, care să ne permită să facem următorul pas în direcția, credem noi, a fericirii. Un pas mic pentru fiecare, dar uriaș pentru omenire, am putea parafraza spusele lui Neil Armstrong, în momentul în care omenirea a reușit să calce pe solul Lunii.

Nu cred că ar trebui să ne înspăimânte ceva din reacţiile noastre, ale tuturor celor care sunt astăzi contemporanii noștri, fie că se numesc Traian Băsescu, Klaus Iohannis, Victor Ponta, Alina Gorghiu sau Alexis Tsipras, Jean Claude Juncker, Angela Merkel, Francois Hollande.

Dacă la noi, în Românica, ”bâlciul deșertăciunilor” are aceleași personaje încremenite în aceleași teme de interes, mai mult sau mai puțin popular, de genul: Dă-ți demisia! Nu mi-o dau! – la nivelul Greciei se poartă deja baterea în retragere a nemților și avansarea în linia întâi a poporului elen, cel care a simțit slăbiciunea de la Bruxelles, supralicitând pe formula să vă dea bani înapoi cei care ni i-au dat sub formă de îmbelșugare, adică guvernele noastre care au risipit toate fondurile europene avansate Greciei pentru finanțarea a tot felul de proiecte dovedite a fi în final simple iluzii numai bune de ”sifonat banii europeni”. Grecii nu vor să-și asume aceste rateuri guvernamentale, atâta timp cât ei sunt chemați astăzi la sacrificiu. Nu vor să cauționeze lipsa de profesionalism a aleșilor lor, cei care pentru a avea liniște în țară au preferat să mintă ordinar la Bruxelles, că banii sunt cheltuiți pentru ceea ce au fost acordați, speculând, la urma urmei și credulitatea europenilor, a creditorilor, cei care nu s-au gândit să-și verifice raportările guvernelor elene. Între timp banii s-au terminat, atâta timp cât ei au fost cheltuiți pe pensii și salarii, fără a da voie iluzoriilor investiții să înceapă să și producă plus valoare atât de necesară acumulării de sume destinate restituirii împrumuturilor asumate.

Grecii nu doresc să fie întinși pe masa de sacrificiu, considerându-se că ei aparțin, pe drept cuvânt, Greciei, dar nu și dezastrului inițiat și gestionat de guvernele care s-au perindat pe la conducerea țării, în ultimii 34 de ani.

Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, din care 19 fac parte din spațiul Euro, sunt pe punctul de a se confrunta cu o serie de întrebări ale căror răspunsuri, în marea lor parte, pot fi întâlnite ”pe viu” în spațiul grecesc, pentru Bruxelles acestea fiind trecute în rubrica ”Așa ceva nu se face”. Ei bine, uite că se face, uite că zona Euro este prinsă în pântecul Calului Troian, amenințând stabilitatea monetară nu numai a Europei, cât și a lumii. Euro riscă să se prăbușească și să antreneze în cădere chiar și cele mai puternice economii ale Uniunii Europene, Germania și Franța, de exemplu, asupra cărora s-ar putea să se abată cel mai periculos flagel la această oră, lipsa de încredere. Grecia nu a oferit în toți acești ani ”de huzur” pe banii europeni nici un semnal, oricât de firav ar fi el, care să le ofere șansa de a fi credibili în ceea ce au promis, în ceea ce ar fi trebuit să facă în urma angajamentelor luate. Aici se află marele impas, impas ce ar putea fi identificat și în societatea românească, datorat lipsei de încredere totală, mai ales în clasa politică dâmbovițeană.