Co-președintele Partidului Național Liberal (PNL), Alina Gorghiu, a declarat duminică seara, la Toplița, că nu înțelege „isteria” pe care Partidul Social Democrat (PSD) o aduce în spațiul public, legată de Codul Fiscal, întrucât partidul pe care-l reprezintă nu cere decât o dezbatere argumentată și justificată legată de relaxarea fiscală. „Nu înțeleg toată această isterie pe care PSD o aduce în spațiul public, pentru că nici nu am ars Codul Fiscal, nici nu l-am băgat la gunoi, nici nu i-am rupt paginile, ci pur și simplu cerem o dezbatere argumentată și justificată, fără niciun fel de discurs demagogic sau populist de gen Syriza, pe care îl practică astăzi domnul Ponta, din păcate”, susține Alina Gorghiu. Aceasta a spus că PNL așteaptă de la Victor Ponta studiile și cifrele care să justifice pachetul de măsuri de relaxare fiscală, în funcție de care, în data de 3 august, în cadrul Biroului Politic, va lua o decizie legată de modul în care va vota acest document la sesiunea parlamentară extraordinară. „Discuția noastră, în funcție de ce ne prezintă PSD, va fi în Biroul Politic din 3 august. Poziția noastră va fi făcută publică în data de 3 august, în urma ședinței de birou, pentru că până atunci sperăm să putem vedea din partea PSD o dovadă de responsabilitate și de responsabilizare, de ce nu? Sperăm ca până atunci argumentele care să stea la baza acestei relaxări fiscale să fie făcute publice”, a mai spus Alina Gorghiu. Aceasta a adăugat că PNL va susține măsurile de relaxare fiscală dacă Guvernul va prezenta o strategie de reformare și restructurare a companiilor de stat, de reducere a evaziunii sau de mărire a gradului de colectare la bugetul de stat. Alina Gorghiu a susținut faptul că PSD a adus în spațiul public o altă dezinformare, respectiv aceea că Guvernul poate să-și asume răspunderea pe Codul Fiscal, lucru despre care spune că nu este constituțional. „Astăzi am văzut o altă dezinformare adusă în spațiul public de colegii de la PSD ai d-lui Ponta și de domnul Ponta însuși care, încă o dată se demonstrează că nu știe Constituția și nu a citit jurisprudența Curții, a spus că își va asuma răspunderea pe Codul Fiscal. Sigur știți la fel de bine ca și mine că nu se poate acest lucru câtă vreme un proiect legislativ este în circuit, dar Victor Ponta nu știe asta. De aceea, fac apel la cetățenii români să înțeleagă că nu orice spune Victor Ponta este realitate, multe lucruri sunt neconforme cu Constituția dar, repet, disponibilitatea PNL pentru ideea de relaxare fiscală este maximă. Să vină să ne justifice că nu se vor întoarce aceste măsuri de relaxare fiscală împotriva românilor și cu mare plăcere le vom susține”, a conchis Alina Gorghiu.