LA PĂSCUT SAU LA ABATOR

Adi Cristi

Klaus Iohannis, președintele României devine din ce în ce mai precaut cu…trecutul său. ”Stop! Punct și de la capăt”! Acesta este mesajul celui care a ajuns președinte printr-o minune sau prin ghinion (încă nu ne-am dezmeticit pentru a înțelege care este diferența dintre cele două alternative). Primarul Sibiului, ajuns președintele României, demonstrează cu fiecare zi consumată la Cotroceni că ”una e să speri și alta e să ai” – evident că această observație nu se referă la Klaus Werner, ci pur și simplu la poporul român, care din nou a dat cu oiștea în gard, chiar dacă, de această dată, nu și-a mai ales un ”escu”, ci un ”nonescu”, în cazul de față ”un Iohannis”, să-i fie președinte.

Tot ceea ce a spus ieri, astăzi nu mai are importanță! Nu ezită să se contrazică absolut în toate promisiunile făcute poporului său, în momentul în care votul era singura realitate palpabilă. Și-a dorit să ajungă la Cotroceni, chiar dacă nu a crezut nici o secundă că va fi alesul poporului român.

Să nu fiu înțeles greșit. Nu vreau să induc fireasca interpretare a votului, prin care se spune din reflex chiar: ”Avem ceea ce am ales! Am ales ceea ce merităm!” Este la fel de periculoasă perspectiva prin care se încearcă să fie translată responsabilitatea de pe factorul politic pe suferința și durerea poporului român, popor parcă veșnic condamnat să aibă degetele prinse într-o menghină eternă.

Am crezut, în cele câteva secunde ale unui miez de noapte, care ne-a surprins cu steaua lui Iohannis la Cotroceni, ce părea să fie aprinsă de la Berlin că am fost izbăviți. A fost o stea căzătoare, în cele din urmă, o stea care anunță dezastrul gestionat în continuare de poporul român, într-o lume în care nimeni nu este dispus să se gândească la tine ca individ, la tine ca popor.

Klaus Iohannis a câștigat președinția doar pentru ca Victor Ponta să nu o câștige. Astăzi, transpare din ce în ce mai pregnant această constatare spectaculoasă. Dacă în finală s-ar fi calificat Klaus Iohannis și un alt candidat (Elena Udrea sau Călin Popescu Tăriceanu), atunci câștigător ar fi fost outsiderul primarului din Sibiu. Să ne amintim că Victor Ponta, primul ministru al României, pe timpul mandatului lui Traian Băsescu la Cotroceni, nu a dat bine în cancelariile Europei. Atunci, Traian Băsescu, alături de camarila sa băsistă și macovistă,  țipau ca din gură de șarpe că Victor Ponta este pe punctul de a da o lovitură de stat (sic!)

Astăzi, începe să iasă ca uleiul la suprafața apei jocurile murdare ale adevăratei corupții instituționalizate într-un deceniu de Băsescu la putere, de președinte jucător, care nu a ezitat să influențeze nu doar comportamentul instituțiilor statului de forță, cât mai ales să le subordoneze interesului lui explicit. Judecata de Apoi, iată, se apropie și de ”camarila” actualului președinte, aceeași pedeliști care au organizat campaniile electorale și a lui Klaus Iohannis dar și a lui Traian Băsescu.

Vorbim acum de atitudini, mentalități, interese și mai puțin de cât de pregătit este Klaus Iohannis pentru a reprezenta poporul român în lume, dar și în țară. Se încearcă implementarea de semnificații noi termenilor care până acum ne garantau înțelegerea, atunci când vorbeam despre promisiune, sacrificiu, demnitate, angajamente activate de verbele: ”a promite”, ”a te sacrifica”, ”a fi demn”.

În această mișcare naivă și plină de bune intenții, să ne aducem aminte că ”ne-am pierdut țara!” Aceeași țară din care, de atunci, tot iese câte un neica nimeni (fie el și Klaus Iohannis), strigându-ne în față: ”Am venit să vă dau țara înapoi! Stop! Punct și de la capăt!” De la care capăt? De la cel din 1939? De la cel din 1989? De la cel din 2014? Asta pentru a nu răscoli și mai mult după celelalte capete ale istoriei, mult mai subțiri, mult mai sensibile!

Klaus Iohannis, chiar dacă se află pe acest pământ românesc, prin strămoșii săi, de peste 400 de ani, chiar dacă a fost ”primarul veșnic” al Sibiului după 1990, dă semne de neîndemânatic stingher în hainele foarte largi de președinte al României. Chiar dacă el vine la Cotroceni, după ce funcția în sine a fost batjocorită de un Traian Băsescu fără stil, fără clasă, fără minte, fiind mai mult un derbedeu politic, care deja începe să-și dea arama pe față, pe acea parte ascunsă a feței cu care a jecmănit România, misiunea aparent ușoară se dovedește a fi o piatră de moară agățată de gâtul lui Klaus Iohannis.

Nu vreau să vorbesc cu păcat, nu vreau să fiu proorocul, nu vreau să dau o sentință, dar văd cum poporul român, în fruntea căruia s-a așezat Klaus Iohannis, a ajuns la răscrucea celor două drumuri pe care, poporul acesta mioritic le-a avut de ales: la păscut, sau la abator.