Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a detaliat, în premieră, luni, planul președintelui Vladimir Putin pentru neutralizarea jihadiștilor grupării Statul Islamic în Siria și Irak, plan bazat pe crearea unei coaliții largi internaționale cu participarea armatelor siriană și irakiană, a combatanților kurzi și a țărilor din regiune, relatează marți cotidianul Kommersant, citat de agențiile de presă ruse. Șeful diplomației ruse a expus planul președintelui Vladimir Putin în cadrul unei întâlniri, la Doha (în Qatar), cu secretarul de stat american John Kerry, și cu omologi din unele țări din Golf, care s-au reunit pentru a discuta despre modalitățile de intensificare a luptei împotriva grupării Statul Islamic. Potrivit observatorilor, prin noua sa inițiativă împotriva Statului Islamic, Rusia vrea să împiedice o posibilă implicare directă a SUA în războiul civil sirian și debarcarea de la putere a liderului sirian Bashar al-Assad, dar planul Moscovei pare să nu fi fost agreat nici de SUA și nici de unele monarhii din Golf, precum Arabia Saudită. În acest sens, agenția de presă RIA Novosti relatează că discuțiile cu privire la Siria dintre ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, secretarul de stat american John Kerry și șeful diplomației saudite, Adel al-Jubeir, s-au încheiat cu un eșec luni seara la Doha. Piatra de încercare — soarta președintelui sirian Bashar al-Assad. Discuția de fond a fost complicată de ‘măsurile suplimentare’ sugerate luni de către Washington, care a anunțat prin vocea purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, că Siria „nu ar trebui să interfereze” cu acțiunile forțelor antrenate de americani împotriva grupării Statul Islamic. În caz contrar, ar putea fi luate „măsuri suplimentare” pentru a le proteja, a adăugat el, lăsând să planeze amenințarea unor lovituri aeriene împotriva forțelor președintelui Bashar al-Assad. Referitor la soarta lui Assad, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat pentru jurnaliștii ruși în finalul convorbirilor de la Doha:’Nu cred că am reușit să clatin poziția SUA. În această problemă, avem evident poziții divergente’, după cum scrie RIA Novosti.