Banca Mondială (BM) și-a reconfirmat sprijinul pentru programul de reforme și politicile de dezvoltare ale noului guvern de la Chișinău, se arată într-un comunicat al executivului moldovean, citat marți de mass-media de peste Prut. O întrevedere dintre premierul Valeriu Streleț și Alex Kremer, director pentru Moldova, Europa și Asia Centrală a Băncii Mondiale a avut loc marți la Chișinău, în cadrul căreia a fost abordată problema asistenței financiare a Băncii Mondiale pentru R. Moldova în perioada 2015-2017. Cu această ocazie, Alex Kremer a reconfirmat disponibilitatea BM de a ajuta noul guvern moldovean — ca în această perioadă complicată — să asigure stabilitatea sectorului financiar-bancar, să impulsioneze dezvoltarea economică și să sporească protecția socială a cetățenilor. ‘Recomandările noastre cu privire la măsurile ce urmează să fie aplicate în vederea realizării cu succes a reformelor sunt menționate în ‘Notele de politici’ pe care le-a elaborat Banca Mondială împreună cu alți parteneri de dezvoltare’, a precizat Alex Kremer. Cooperarea R. Moldova cu Banca Mondială se desfășoară în baza Strategiei de parteneriat pe 2014-2017, ce include proiecte însumând circa 450 de milioane de dolari. În același timp, după cum relatează Radio Chișinău, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a convocat pentru miercuri dimineață Consiliul Suprem de Securitate în problema situației economico-financiare și social-politice din republică. Nicolae Timofti a semnat marți un decret privind constituirea Consiliului Suprem de Securitate într-o nouă componență. Astfel, în componența Consiliului au fost incluși liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, și președintele Academiei de Științe a Republicii Moldova, Gheorghe Duca, dar a fost exclus vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov.