Press Conference by Sergey Lavrov (Minister of Foreign Affairs of the Russian Federation)

Moscova respinge protestul Tokyo în legătură cu vizita lui Medvedev în Insulele Kurile

Press Conference by Sergey Lavrov (Minister of Foreign Affairs of the Russian Federation)

Ministerul rus de Externe a respins sâmbătă protestul Japoniei în legătură cu vizita prim-ministrului rus Dmitri Medvedev în insulele disputate Kurile, declarând că reacția Tokyo arată că Japonia continuă să conteste consecințele celui de-Al Doilea Război Mondial, notează agenția Xinhua.
„Reacția Japoniei la vizita lui Medvedev în Insula Iturup (una dintre insulele Kurile) indică încă o dată că Tokyo continuă să conteste consecințele general recunoscute ale celui de-Al Doilea Război Mondial în ajunul aniversării a 70 de ani de la sfârșitul lui”, a relatat agenția de presă TASS, citând un comunicat al ministerului.
„O astfel de retorică publică pune la îndoială asigurările guvernului japonez de respectare a adevărului istoric și memoriei războiului ce a adus moarte și suferințe zecilor de milioane de cetățeni din Asia de Est”, adaugă comunicatul.
În cursul aceleiași zile, Medvedev a sosit în Insula Iturup unde a participat la un forum național de tineret și a vizitat câteva situri de construcții ce fac parte din programul de dezvoltare al Rusiei în Kurile.
În timpul vizitei sale în Insula Iturup, Medvedev a declarat că Rusia trebuie să desfășoare un grup militar avansat gata de luptă în Insulele Kurile.
Între timp, Ministerul rus de Externe a afirmat că oficialii țării vor continua să viziteze insulele disputate fără planuri de a lua în considerare poziția Tokyo, notează Xinhua.
Cele patru insule din Pacific în litigiu, cunoscute sub numele de Teritoriile de Nord în Japonia și Kurile de Sud în Rusia, au fost ocupate de trupele sovietice în 1945 și sunt în prezent sub controlul Rusiei.
Rusia și Japonia au fost mult timp în conflict din cauza disputei teritoriale asupra acestor insule, care a blocat un tratat de pace între cele două țări de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, amintește Xinhua.