Regele Ferdinand I al României, aniversat la Iaşi

ferdinandÎn organizarea Primăriei municipiului Iaşi şi a filialei locale a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, la Iași vor avea loc luni, 24 august, o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la naşterea M.S. Regele Ferdinand I al României. Municipalitatea ieşeană se alătură astfel instituţiilor de anvergură ale ţării, precum Academia Română sau Banca Naţională a României, care onorează această zi prin evenimente specifice aniversării unui şef de stat şi conducător suprem al armatei române. Programul zilei de 24 august va începe la ora 11.00, cu ceremonia depunerii de coroane şi flori la statuia Regelui Ferdinand I, amplasată pe Bd. Carol I, aleea Generalilor, din faţa Palatului Oştirii. La ora 13.00 va fi organizată o conferinţă de presă la sediul Bibliotecii Centrale Universitare ”Mihai Eminescu”, la care va participa Mihai Chirica, viceprimar cu atribuţii de primar al municipiului Iaşi, pentru ca, la ora 13.30, în foaierul BCU, să aibă loc lansarea expoziţiei “Portrete Regale”, aparţinând artistului Racz – Sochircă Karol. (E.M.)