Președintele venezuelan Nicolas Maduro a declarat, luni, că a ordonat Ministerului de Externe al țării să organizeze primirea a 20.000 de refugiați din Siria în sânul comunității siriene din Venezuela, informează, marți, AFP.
‘I-am ordonat ministrului de externe Delcy Rodriguez să aibă o întâlnire cu membrii comunității siriene, iar Venezuela va primi 20.000 de sirieni care se află în diaspora siriană’ după ce și-au părăsit țara, a declarat Maduro, în timpul unei transmisiuni televizate de la reuniunea Consiliului de miniștri, desfășurată la palatul prezidențial Miraflores din Caracas.
‘Vreau ca 20.000 de sirieni, de familii siriene, să vină în patria noastră venezueleană’, a declarat președintele Maduro, subliniind că în Venezuela există ‘o importantă comunitate siriană’.