Ion Sturza, ex-premierul R. Moldova a scris pe o rețea de socializare că Renato Usatâi ar putea să arunce Moldova în haos. „E un exponent al teribilismului și anarhismui ce riscă să arunce Moldova în haos. Fără de multă școală, lipsit de scrupule și rațiune, prieten cu guleaiul nesăbuit și cu lumea interlopă.Dorința sa de a se ocupa de „politică” s-a născut din supărarea față de Vlad Filat. Cică, după jocul de-a relația cu Rusia, l-a abandonat, în favoarea lui Shor, dându-i ultimului BEM și AIC. Miza să ia Calea Ferata, dar și aici „proliot”. Greșeala fatală a lui Filat, dar și supărare fatală pentru Renato. Din supărare și cancan nu construiești un proiect politic. Doar umpli cu rahat o țară întreagă…Trenul cu bani rusești, care îl lovise cândva, a cam plecat din gara lui, la primărie e nevoie de răbdare, bani și pricepere… Așa că „facem ce e mai simplu – luăm puterea, devenim țar al „vsea Moldova” (întregii R. Moldova, n.r.).
Renato știe că multă lume cunoaște foarte bine traseul lui de la vagabond la „om de afaceri respectat”. Cine, cum, când… Miroase mai al dracului decât rahatul împrăștiat de el prin Chișinău! Dar lui nu-i pasă… Гулять так гулять!
Moldoveni, nu vă prindeți în hora rahatului, riscați să fiți infestați. Cu băieții aceștia ne scufundăm rău de tot. Mai este vreo scăpare?”, scrie Ion Sturza.Amintim că ieri seara, 11 octombrie, Renato Usatâi împreună cu susținătorii lui a blocat bulveardul Ștefan cel Mare, cerând demisia președintelui Nicolae Timofti.