Premierul Valeriu Streleţ a declarat vineri că nu va demisiona în urma ultimelor evenimente legate de retragerea imunităţii parlamentare liderului PLDM, Vlad Filat, informează MOLDPRES.Prim-ministrul a menţionat că urma să prezinte un raport în Parlament, ”însă agenda zilei a fost perturbată de o coincidenţă suspectă de circumstanţe, nu pot să o calific altfel deoarece cîteva portavoce ale unor centre de influenţă neeuropene au anunţat că trebuie să se întîmple ceva. Au adunat oameni în această zi. A apărut în Parlament Procurorul General cu declaraţia şi solicitarea sa de pomină care pînă la urmă are semnificaţia sa”. În viziunea Prim-ministrului, ”acest spectacol bine regizat de astăzi cu o sumedenie de încălcări procedurale este prea tare cusut cu aţă albă ca să poată fi credibil pentru cetăţeni. Am deplina convingere că domnul preşedinte Vlad Filat este o personalitate puternică şi este absolut capabil să se apere şi să-şi probeze nevinovăţia”.”Sînt sigur că executorul principal şi denunţătorul principal, şi probabil beneficiarul principal astăzi va merge liniştit acasă în confortul şi luxul castelelor sale care au fost construite pe bani furaţi”, a mai spus Streleţ. Premierul a adăugat că nedumerirea sa vine de la faptul că denunţătorul principal este învinuit într-un dosar penal.Totodată Valeriu Streleţ a subliniat că ”ţara va fi guvernată în strictă conformitate cu Constituţia, cu legea cu privire la Guvern şi programul de activitatea al acestuia, fără nici un fel de directive venite din diferite centre de influenţă”.”Nu am dreptul şi nu pot să decepționez partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, pentru că am avut discuţii foarte bune, în primul rînd cu partenerii europeni şi Guvernul României, şi SUA care ne-au încurajat să facem schimbări. Indiferent de tertipurile pe care le pun la cale centrele de influenţă, pentru a ţine R. Moldova în stare de ostatec, Moldova va fi învingătoare, oamenii ţării vor fi învingători”, a conchis Prim-ministrul.