Aviația turcă a bombardat baze ale rebelilor kurzi în Irak și în Turcia

Aviația turcă a lovit luni baze ale rebelilor kurzi situate în nordul Irakului și în sud-estul Turciei, în primul atac aerian după ce partidul Justiției și Dezvoltării (AKP, islamo-conservator), al președintelui Recep Tayyip Erdogan, a câștigat alegerile parlamentare anticipate de duminică, relatează AFP. ‘Ascunzătorile și amplasamente de arme ale organizației teroriste (Partidul Muncitorilor din Kurdistan, PKK) situate la Hakkari și în nordul Irakului au fost eliminate în urma unei operațiuni aeriene desfășurate luni’, a indicat Statul Major al armatei turce pe site-ul său de internet. Aceste atacuri au vizat poziții ale PKK în provincia turcă Hakkari (sud-est), situată la frontiera cu Irakul, precum și mai multe baze ale mișcării situate în munții din extremitatea nordică a teritoriului irakian, potrivit declarației. Bombardamentele au intervenit a doua zi după ce partidul Justiției și Dezvoltării a repurtat o victorie categorică în alegerile legislative, în pofida tuturor pronosticurilor, obținând o majoritate absolută în parlament. În perioada campaniei electorale, premierul și liderul AKP, Ahmet Davutoglu, precum și președintele Erdogan au afișat o linie fermă împotriva PKK. Confruntări sângeroase între PKK și forțele de securitate turce s-au reluat la sfârșitul lunii iulie în sud-estul țării, ce s-au soldat cu numeroase victime. Atacurile au spulberat fragilul proces de pace inițiat în toamna anului 2012 pentru a pune capăt conflictului, care a făcut peste 40.000 de morți din 1984 și până acum.