Societatea Română de Bioetică, Colegiul Medicilor Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași – Centrul de Etică și Politici de Sănătate și Revista Română de Bioetică organizează în perioada 5-7 noiembrie cea de-a XI-a ediție a Conferinței Naționale de Bioetică. Evenimentul, care se va desfășura la Hotelul ”Astoria” din Iași, va reuni peste o sută de medici din toate specialitățile, medici rezidenți, studenți și nu numai. Bioetica este un domeniu cu o largă adresabilitate și cu o tematică mereu în actualitate. Tema centrală a dezbaterilor din acest an ale conferinței este una mai mult decât generoasă și anume: ”Provocări etice în medicina contemporană”, un subiect de maximă actualitate, și interes în contextul unui sistem medical românesc supus unor grele încercări în ultimele zile, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 5 noiembrie, la ora 18.00, în Sala ”Mihai Eminescu” a Hotelului ”Astoria” din Iași. (E.M.)