24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Am căzut pe cealaltă parte a realității, acolo unde întoarcerea nu este alta decât aceea de 360 de grade. Am căzut din lac în puț. ”Din tâmpiți ne-am transformat în dobitoci”. Are și strada parfumul ei, așa cum crede că are și dreptatea ei. De fapt, strada nu este decât o presiune puternic pusă pe o clasa politică intimidată, gata oricând să satisfacă toate doleanțele protestatarilor, numai să fie lăsați în pace. Nimeni nu mai are curajul să contrazică strada, nimeni nu mai îndrăznește să le-o spună în față, că mare parte din doleanțele ei sunt aberații 100% (de genul fără clasă politică, fără parlament), cum, de altfel, nu pot să fie altceva toate aceste fragmente de doleanțe, adunate, cum se mai adună cioburile unui camion de sticle răsturnat într-o prăpastie, în vederea reconstituirii fiecărui recipient și, dacă se poate, și cu licoarea specifică etichetei recuperată și îmbuteliată.
Presiunea străzii nu are nimic cu societatea civilă, organizată și recomandată prin liderii acesteia. Strada nu are lideri. Strada nu are de negociat nimic. Strada este doar presiunea cu care societatea civilă este luată în seamă, este chemată la negocieri.
Președintele Klaus Iohannis nu este îndrituit să negocieze cu strada. El poate să meargă în stradă, în piețele publice, poate să vorbească în stradă, să asculte strada, să arunce sticle de șampaniei în stradă, dar nu poate să negocieze formarea unui guvern cu strada și nici măcar cu societatea civilă. Există reguli precise, asumate de democrația postdecembristă, pe care președintele Klaus Iohannis trebuie să le respecte, fără ca nici un fel de situație de urgență să-i permită eludarea legii, abaterea de la litera constituției, atunci când trebuie să desemneze un nou prim ministru, de exemplu. Legile sunt făcute doar de puterea legislativă și nu de stradă sau de cine mai știe ce ONG. Klaus Iohannis, în calitatea sa de președinte, trebuie să aibă consultări cu partidele politie (în vederea nominalizării unui candidat pentru funcția de prim ministru, atunci când situația din spațiul politic o cere), în urma cărora să fie identificată o majoritate politică, necesare trecerii prin Parlament și nu prin stradă a unui nou prim ministru cu noul său guvern precum și a programului său de guvernare. Votul este voința liber exprimată, pe care și-o asumă Parlamentul României (mult mai legitimă decât glasul străzii, oricât de vocal și de viral poate fi acesta), atunci când este chemat să reprezinte responsabil interesele națiunii. Legile existente, de exemplu, nu pot fi schimbate de stradă! Strada nu are funcția legislativă de care poate uza doar Parlamentul, astfel încât, nimeni în afara aleșilor poporului, nu pot să facă sau să desfacă legile țării, pe care toți suntem chemați să le respectăm. Nu vorbim astăzi despre falsa revoluție, pe care o invocă unii din piețele publice ale țării, pentru a-și legitima încălcările flagrante ale legii. Din nou instituțiile statului de drept sunt prinse pe picior greșit, sunt parcă intimidate, lipsindu-se reacția imediată. Nu strada schimbă primul ministru, nu strada impune un nou prim ministru, nu strada indică legile care trebuie adoptate.
Dacă un prim ministru își dă demisia la presiunea străzii, chiar dacă în Parlament se bucură de o majoritate zdrobitoare, care nu a fost îngenunchiată de nici o moțiune de cenzură e semnul său de slăbiciune și nicidecum de putere a străzii. De fapt, Victor Ponta ne-a obținut cu astfel de evadări din linia întâi, la început din partid și mai apoi din Guvern, chiar dacă performanțele Guvernului Victor Ponta intră în dialog perfect cu doleanțele străzii, doleanțe care invocau performanța și asumarea responsabilității, pentru faptele create, bune sau rele.
Klaus Iohannis joacă riscant cartea consultărilor cu societatea civilă în vederea desemnării unui nou prim ministru. Constituția, pe această temă, nu-i dă această libertate, restrângându-i aria de mediere în zona spațiului politic.
”ART. 85 Numirea Guvernului. (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru și numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. (2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacantă a postului, Preşedintele revocă și numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. (3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.”
Alături de acest articol, mai există și ”ART. 103 Investitura. (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. (2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului. (3) Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor și de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor si senatorilor.”
Constituția nu acordă prerogative nici străzii și nici societății civile în demiterea sau investirea primului ministru, a formării guvernului, a stabilirii programului de guvernare.
