Știința Miroslava a reușit un rezultat excelent, sâmbătă, în etapa a 11- a a Ligii a III-a, după ce a învins la scor de neprezentare pe liderul de până atunci al Seriei I, formația Olimpia Râmnicu Sărat. Ieșenii au făcut cel mai bun meci din acest sezon, spulberând fără de apel pe una dintre cele mai bune grupări din eșalonul al treilea. Golurile ieșenilor au fost înscrise de Ghirasim (min. 5 și 25) și Tudorache (min. 66). ”Omul meciului” a fost, fără îndoială, căpitanul gazdelor, Bogdan Ghiarasim, care pe lângă cele două reușite, a avut alte numeroase oportunități de a perfora poarta buzoienilor. La finalul partidei, antrenorul principal al Științei, Cristi Ungureanu, era foarte mulțumit de prestația elevilor săi și de faptul că, în urma acestei victorii, formația ieșeană a mai făcut un pas către îndeplinirea obiectivului stabilit de conducere și anume promovarea în Liga a II-a. ”Sunt fericit pentru victoria de astazi, cu atât mai mult cu cât ea a fost obținută la scor. Este un succes care ne menține în plutonul fruntaș și sper ca până la finalul turului să putem menține ștacheta ridicată, urmând ca în partea a doua a campionatului să reușim sa ne îndeplinim obiectivul propus”, a declarat Cristi Ungureanu. Știința Miroslava a evoluat în formula: Geoacăș, Loghin, Strungariu, Sărițanu, Maxim, Gheorghiu, Botezatu, Izmană, Sasu, Ghiarasim, Tudorache, în repriza a doua intrând pe teren și Ciopraga, Amarinei și Tăcuțanu. În celelalte meciuri dine etapa a 11-a (Seria I) s-au înregistrat rezultatele: Bucovina Rădăuți – Sporting Liești 2-1, Aerostar Bacău – FC Zagon 1-0, Cetatea Târgu Neamț – Petrotub Roman 1-2, Atletico Vaslui – CSM Pașcani 1-4. În clasament: 1. Olimpia Râmnicu Sărat – 25 p, 2. Sepsi Sfântu Gheorghe – 24 p, 3. Știința Miroslava – 22 p, 4. Petrotub Roman – 21 p, 5. Aerostar Bacău – 18 p, 6. Sporting Liești – 16 p, 7. Metalosport Galați – 15 p, 8. Bucovina Rădăuți – 15 p, 9. CSM Pașcani – 14 p, 10. FC Zagon – 13 p, 11. Cetatea Târgu Neamț – 10 p, 12. FC Panciu – 9 p, 13. Atletico Vaslui – 4 p, 14. Inter Dorohoi – 3 p. Etapa viitoare (sâmbătă, 14 noiembrie) programează partidele: Petrotub Roman – Sporting Liești, Olimpia Râmnicu Sărat – Cetatea Târgu Neamț, FC Panciu – Știința Miroslava, FC Zagon – Sepsi Sf. Gheorghe, CSM Pașcani – Aerostar Bacău, Metalosport Galați – Atletico Vaslui, Inter Dorohoi – Bucovina Rădăuți. (E.M.)