24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Avem o clasă politică paralizată. Nu putem vorbi despre hipnoză sau intimidare, vorbim despre lipsa unei reacții pe măsura acuzațiilor ce i se aduc. Tentația de ”a da jos guverne” ține de logica protestelor publice. Furia mulțimii are această componentă fatalistă, de a-și impune punctul de vedere, în urma unor manifestări agresive, violente, dacă acestea nu degenerează în acte de vandalism. Paradoxal, în acel posibil moment, manifestația publică ia sfârșit, creând motivele legale ca instituțiile de forță ale regimului democrat să intervină cu fermitatea celui care instaurează ordinea. În fața unei manifestări pașnice, cu violența dusă până la limita vocală și nu faptică a agresivității, nimeni nu are dreptul să intervină, astfel încât dreptul la manifestare publică să rămână un drept garantat de Constituție.
Una e să strigi într-o piață publică ”Jos Guvernul!” și alta e să ocupi acel spațiu, pe termen nedeterminat, până când revendicările tale vor fi îndeplinite, chiar dacă acestea intră deja în conflict direct cu legile țării. Dacă vrei un regim politic fără clasă politică este ca și cum ai dori o mașină fără motor, doar ca să te pozezi în ea, să arăți prietenilor că ai și tu mașină! Strada nu trebuie luată în seamă decât la nivelul unor revendicări credibile, de competența cetățeanului care dorește o societate cât mai prietenoasă, fără minciună, fără hoți, o societate în care să te simți la tine acasă, fără a avea spaima nesiguranței zilei de mâine. Acestea sunt temele predilecte unei manifestări în piața publică și nu a da soluții miraculoase de bloc sau de stradă, indicând chiar oameni salvatori, vecinul de la III sau de palier, care ar fi mai competenți decât cei pe care îi avem astăzi în Guvern. Se pierde din vedere un lucru. Cei pe care îi avem la această oră, așa buni, răni, cuminți sau hoți, au rezultat în urma unor alegeri ce sau dovedit a fi democrate. Cei pe care strada îi propune, pentru a lua locul acestora, au doar girul a câtorva zeci de mii de protestatari. A impune pe cineva cu forța gălăgiei din stradă nu are nimic de a face cu legile după care funcționează un stat democrat. Nu dărâmi casa pentru că acolo au locuit hoți. Bagi hoții la pușcărie și oferi casa altor semeni care, spunem noi, la vot, sunt oameni de încredere – până la proba contrară, când, din nou, va trebui să golim casa de hoți și să alegem pe alții, mult mai credibili, mult mai cinstiți…Aceste procedeu poate să continue până când vom goli țara de hoți sau vom goli țara de populația activă, rămânând doar cu copiii și bătrânii națiunii în stare de libertate.
Klaus Iohannis rămâne pentru toți românii un președinte depășit de situații, oricare ar fi acestea. El se amestecă că mulțimea străzii care nu este tot una cu ”oamenii străzii”, încercând să-și asigure o anume protecție, să fie un ”de-al lor”, crezând că astfel va evita o reacție de contestare a sa. De ce i-a fost frică de aia nu a scăpat, chiar dacă se dă în continuare ”Mircea cel Bătrân pe podul de la Călugăreni”, învârtindu-și funcția deasupra capului, asemenea unei securi, fără a uita să strige: ”Înainte, vitejii mei! După mine!” Și, privind în spatele său, avea să constate că protestatarii rămân încastrați în mijlocul Pieței Universității, dar nu pentru că nu ar avea încredere în președintele facebook-ului, ci pentru că ei știu că dacă dau Piața Universității de sub talpă, din nou rămân ai nimănui, din nou nimeni nu le va mai spune: ”Te-am văzut aseară la televizor!”,
Klaus Iohannis este chibițat din culise de comentariile din ce în ce mai sfătoase, de genul: ”Eu aș face așa… Eu aș face invers! Eu aș profita de moment” – comentarii ce-l au ca autor pe Traian Băsescu, un președinte care a ţinut să gestioneze astfel de situații în spiritul său, ceea ce nu înseamnă ”întru binele celor mulți”. Dacă Traian Băsescu a demonstrat că știe să se joace cu tensiunea socială, în primul rând împotriva poporului său, intimidând pe cei care ar fi dorit să iasă din tiparul unei clase politice aservite doar Cotrocenilor, Klaus Iohannis ne dictează lecția de a participa fără ca să se amestece, lăsând la latitudinea străzii să-și facă jocul, fără a-i explica măcar faptul că țara este condusă de clasa politică și nicidecum de ”clasa protestatarilor din stradă.
