Confederaţia Naţională a Sindicatelor a cerut convocarea urgentă a Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, pentru a discuta asupra consecinţelor majorării tarifelor la energie electrică şi o eventuală mărire a tarifelor la gazele naturale, informează MOLDPRES.Petru Chiriac, vicepreşedintele confederaţiei, a precizat pentru agenţie că comisia respectivă, din care fac parte reprezentanţi ai Guvernului, patronatelor şi sindicatelor, nu s-a întrunit în şedinţă de aproape jumătate de an. Ultima şedinţă a avut loc în luna iunie curent.„Povara noilor tarife majorate va face imposibilă suportarea de către populaţie a cheltuielilor pentru serviciile comunale. Este de neconceput faptul că ponderea cheltuielilor pentru serviciile de întreţinere a locuinţei ating 60-70 la sută din salariul mediu pe economie, nemaivorbind de faptul că respectivele depăşesc de două-trei ori pensia medie”, a menţionat Chiriac.„Este şi mai dramatic faptul că majorarea realizată va atrage după sine creşteri în lanţ a preţurilor pentru produse alimentare, alte mărfuri şi servicii”, a adăugat Chiriac.Potrivit sursei citate, „situaţia la capitolul creşterii preţurilor este deja alarmantă. De la începutul anului pînă în luna octombrie indicele preţurilor de consum a crescut cu 11,5%. În același timp, indicele cîştigului salarial real pentru luna august 2015 faţă de luna august 2014 a fost de 97,3%. Acest fapt denotă că puterea de cumpărare a salariilor deja este în degradare”. Chiriac a anunţat că, în cazul în care reprezentanţi ai Guvernului şi patronatelor vor refuza să se aşeze la masa de negocieri, sindicatele ar putea ieşi la proteste.