24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Am intrat în Luna cadourilor. În ultima lună a anului. În luna care ne smulge din rădăcinile suferinței, ale pașilor înfipți în realitatea devastatoare. Suntem pregătiți a fi anesteziați de Sărbătorile de Crăciun. Din nou vom accepta să trăim în lumi paralele, în lumea bucuriei, lume ce nu are nimic în comun cu ceea ce se întâmplă în stradă, în acea stradă unde au ieșit nu trepădușii, nu marțafoii, nu speculanții politici, ci pur și simplu realitatea suportabilității poporului român. O nouă lună în care ne vom îndepărta de rana deschis a vieții de zi cu zi. Din nou ne vom deda gesturilor de pretinsă solidaritate cetățenească, atunci când puternicii zilei vor încerca să pozeze în posturi strălucitoare, în care altruismul îmbracă hainele ”grijii părintești” din trecut. În această lună, mai mult ca oricând pe parcursul anului, oamenii nevoiași sunt luați în seamă. Ei devin centrul atenției acestor gesturi de ajutorare, de luat în seamă, de decontat mărinimia, ajutorul, începând de la cel european la cel privat. Într-o astfel de lună sunt posibile, fără nici un fel de suspiciune, darurile, inclusiv cele de la greci, în esența particulară a acestora, atunci când un cal troian poate să însemne de fapt o încercare de subjugare, o lovitură gândită a fi ”pe la spate”.
Președintele actual al României, Klaus Iohannis, chiar dacă se recomandă a fi cetățean român, chiar dacă a trecut proba cu interpretarea imnului național, el nu a reușit să simtă în detaliu ziua națională a României, 1 decembrie, ca un simplu român, fie de la ”talpa țării”, fie din zonele rarefiate ale intelectualului român. Klaus Iohannis și-a permis să smulgă strălucirea sărbătorii, anulând întâlnirea oficială de la Palatul Cotroceni, pe care președintele țării o dispune, invitând reprezentanții ambasadelor lumii acreditai la București, precum și importantele personalități ale vieții politice, culturale, economice, sociale ale țării. El nu se poate încadra în această lună a sincerității, el nu poate să facă față gesturilor sincere de mărinimie, de afișare firească a puterii, chiar dacă aceasta este, în cazul său, una pasageră, de conjunctură, fără a imagina cercetări în profunzime.
În Luna Decembrie sunt trădate impostura, cameleonismul ca forme de mascare a adevăratelor intenții de prea mărire, a celor pe care doar cariera îi interesează, îi motivează a fi plini de zâmbete, chiar dacă degetele lor sunt prinse în sfâșietoare menghine.
În ultimul timp s-a indus în realitatea sensibilă a țării ideea că noua clasă politică atât de necesară are sau ar trebui să aibă un spor de sensibilitate, de reacție imediată la stimulii direcți pe care poporul îi acuză atunci când durerea se aruncă la beregata cetățeanului, chiar dacă cei aflați la putere încearcă să ne liniștească, să ne spună că nu se întâmplă nimic grav, ei lucrând în folosul nostru, întru liniștea noastră. Avem nevoie de o nouă clasă politică căreia să-i lipsească trufia, aroganța, prăjina (cu ajutorul căreia să-și susțină vârful nasului).
Avem nevoie de o putere care să înțeleagă și să învețe firescul, normalul vieții de zi cu zi. Să învețe și să înțeleagă faptul că nu există două Românii, că singura României care se mișcă, vie fiind, este aceea pe care conducătorii sunt chemați să o gestioneze, să și-o însușească o dată cu fireasca responsabilitate.
Răspunzi pentru ceea ce faci. Primești laurii victoriei sau pedeapsa înfrângerii.
Nimeni nu este mai presus de legea, de regula valabilă pentru toți.
În această ultimă lună a anului, pe lângă daruri multe, mai trebuie să și dăm seamă. Fiecare în fața fiecăruia și cei care sunt în fruntea noastră față de noi, cei care i-am ales sau i-am susținut a îndeplini funcții de la înălțimea cărora ne reprezintă pe noi și mai ales interesele noastre.
Într-o astfel de lună, numită și a bilanțurilor, avem ocazia să vedem cine suntem și mai ales încotro vom merge în anul următor.
Avem nevoie de așezarea noastră în spațiu și timp, avem nevoie de un total făcut sub linia celor 12 luni ale anului, chiar și numai pentru a rămâne cu picioarele pe pământ.
Doar cu picioarele pe pământ vom fi în stare să reacționăm imediat, să fim prezenți ori de câte ori prezența noastră este necesară, chiar și atunci (sau mai ales atunci) când conducătorii noștri rămân cu capul în nori.
