24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Am trăit să o văd și pe asta. Mai umiliți decât am fost acum, nu am fost niciodată. Este ca și cum cineva te-ar opri pe stradă și ți-ar spune în față că tu nu ești cel care ești. Tu ești de fapt altcineva, decât cel pe care tu îl reprezinți, cel pe care tu ești în numele tău.
Iașul este, cu toată ființa sa, capitala a spiritului românesc, o capitală solidă a culturii, un spațiu în care creația se simte la ea acasă, umblând chiar într-un neglijeu specific spațiilor de budoar. Iașul nu ar mai fi avut nevoie de nici o altă recunoaştere atâta timp cât aici, între cele șapte coline ale României, Iașul nu poate fi decât spațiul în care cultura este adunată cum se mai adună apa de ploaie în palmele făcute căuș. Ieșeanul trebuie doar să-şi facă palmele căuș pentru a aduna acte de cultură semnificative.
Ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute, la Ministerul Culturii, atunci când noul ministru, tehnocrat din cap și până în picioare și doar atât, a anunțat cele patru orașe calificate în finala ”Capitală europeană a culturii -2021” (Baia-Mare, București, Cluj-Napoca și Timișoara) este în primul rând un semn distinct al marii trădări față de Iași.
Din nou Iașul trebuie să strângă de pe jos cioburile rușinii. Din nou Iașul este trimis la colț să nu-și ia lumea în cap, să se creadă indispensabil noii ordini, ce are nevoie de o grabnică apropiere de vest și mai puțin de est. Această fățărnicie, căreia Iașul a trebuit să-i facă față încă din 1859, vine astăzi să ne îngenuncheze din nou, să ne transforme într-un inepuizabil Iov, sortit să simtă durerea și nedreptatea mult mai acut, mult mai violent, fără însă a aştepta din partea capitalei de drept a culturii să se revolte, să se împotrivească, să iasă din rând, ”să facă gură” împotriva celor care mânăresc realitatea, într-o Românie cariată și pedepsită a sta în genunchi în fața vestului, din ce în ce mai sălbatic, din ce în ce mai hrăpăreț de ”foloase necuvenite”. Degeaba cei de la Bruxelles văd în România un deșert în care pot liniștiți să-și experimenteze ultimele arme de distrugere în masă a demnității și identității națiunilor, astfel încât globalizarea să le ofere șansa de a deveni ”mai mari și mai puternici”, să viseze, mai apoi, cu ochii deschiși, aruncați peste ocean, acolo unde există un uriaș care, de aproape un secol, se laudă că el este forța supremă, că el dictează când să răsară Soarele pentru fiecare țară în parte.
Această influență încrâncenată lasă manipularea și corupția să pătrundă și să influenţeze întregul mecanism, astfel încât reușim absurdul performanței de a elimina un oraș construit din cultură, alimentat cu produse eminamente culturale, născut și renăscut din cultură, în favoarea unui alt oraș, ale căror valențe culturale nu au cum să depășească sau să ajungă măcar ”până la genunchiul broaștei” ceea ce Iașul oferă de peste cinci milenii identităţii culturii Cucuteni, spațiul ce a pregătit formarea poporului ce avea să devină poporul român de azi. De la Iași au început toate revoltele, toate revoluțiile, toate mișcările politice, sociale și culturale pe care limba română de mai târziu le-a dat formă și sensibilitate, le-a dat voie să se adune și să coaguleze România Mare, într-un spirit ce avea să rămână spiritul tutelar al limbii române, din momentul în care Mihai Eminescu și-a învățat poporul să se nască din cultură, să trăiască din cultură și să moară pentru cultură. Aici, la Iași, fără a fi acaparator, mă simt obligat, de întrega dejecție de mârlănie vărsată peste capitala culturii românești (de către o comisie greu de apreciat fără a o jigni, așa cum și ea, prin decizia luată, ne-a jignit în profunzimea mileniilor de cultură națională, și nu de popor migrator), să reacţionez și să întreb cum de a fost posibil ca din 14 orașe să fie alese doar cele din vest, plus turcitul București? Ce vrea să însemne concentrarea de bunăvoință față de Cluj-Napoca, Baia Mare, Timișoara, în timp ce Iașul continuă să rămână nedreptățit și izolat în estul îndepărtat al țării?
Dacă ar exista un DNA la nivelul Uniunii Europene atunci, cu siguranță că, atitudinea celor zece membri ai pretinsei comisii de analiză a proiectelor de capitală europeană, ar fi un caz de studiu interesant și în acelaşi timp revoltător.
Oricum, Iașul nu poate fi altceva decât capitală culturală a lumii. Dacă Europa, prin ciudații membrii ai comisiei, ne-a refuzat recunoașterea, ne vedem nevoiți să luăm drumul lui Constantin Brâncuşi sau al lui Nichita Stănescu, pentru a ne întoarce mai apoi acasă plini de laurii recunoaşterii.
Iașul va merge mai departe, va face în continuare proiectele culturale pe care și le-a propus, ca și cum nimic interesant și important nu s-a întâmplat pe 11.12.2015, ziua rușinii culturii europene. Se pare că nu noi, românii, am inventat hoția și nedreptatea!
