TOTUL E BINE CÂND SE TERMINĂ… CU TINE

Adi Cristi

Nici nu era de mirare că o cvasi-înfrângere a Iașului, pe motivul capitalei europene a culturii în 2021 să nu fie valorificată de adversarii politici ai celor care sunt astăzi la putere, în administrația locală. Astfel liberalii adomnițeni sau, mai corect spus, dangăniști nu au rezistat să nu încerce a se detașa de ”dezastrul” produs prin necalificarea Iașului, în competiția amintită, nici măcar pe lista scurtă, în rândul celor patru orașe calificate.

Primarul interimar al Iașului, Mihai Chirica, a încercat să explice această aparentă catastrofă, nu dând vina pe cineva, nu găsind mult căutatul țap ispășitor, ci a mers mult mai în profunzime, încercând să găsească un răspuns cel puțin de bun zimț, la întrebarea, cum de cele patru orașe s-au îmbulzit toate în partea de vest a țării și în capitală? Cum din cele 14 orașe care au depus câte un proiect cultural, au fost extrase doar orașele din Transilvania și Banat, temperate de introducerea Bucureștiului în ecuația succesului? Să fie vorba doar de niște observaţii izvorâte din eventuala nedreptate ce i s-a făcut din nou Iașului. Din nou și din nou, după 1859…

Dacă a fost vorba despre competiție și aceasta a fost făcută respectând regulile jocului (arbitrată de oficialii europeni și nu de eventualii ”corupți ai României”), atunci trebuie să respectăm rezultatul, oricât de dureros ar putea el să fie pentru orgoliile rănite și mai puțin pentru pașii pe care Iașul îi are de făcut înainte ca oraș eminamente cultural, ca spațiu în care gestul cultural este unul de maximă consistenţă și normalitate.

Înfrângerea ar trebui să ne mobilizeze, să ne adune, să ne provoace la fapte mult mai profunde, astfel încât calea pe care vom merge de acum înainte să nu mai fie o cale impusă de alții, ci pur și simplu să fie calea noastră.

Ar fi absurd să mai așteptăm o a doua șansă pentru recunoașterea oficială a Iașului drept capitală europeană a culturii, la următoarea ofertă făcută României, undeva în 2035. Nu vorbim atât de o așteptare istovitoare în timp, cât mai ales de un timp pe care nimeni nu ne va ierta dacă îl vom pierde ”pe marginea drumului”, în așteptarea autobuzului, a trenului sau chiar a avionului, care să ne ducă spre punctul în care ne află din totdeauna, acela în care Iașul este în esența sa o capitală culturală a timpului. Nu avem dreptul să ne dăm răniți în aripă, când de fapt doar bunul simț și buna credință ne-au făcut să ne înscriem într-o competiție considerată a fi a valorii și nicidecum a jocurilor murdare.

Fără a fi insipid, fără a mă lega de posibile scenarii, dintre cele mai dubioase și mai mizerabile, eu cred că nu a fost lucru curat asupra destinului, pe care unii îl tot scriu Moldovei, în general și Iașului în special. Nu pot să trec peste atitudinea politică a ”grupului de la Cluj, de exemplu, față de izolarea pe care acesta, ori de câte ori a fost la putere, a indus-o în zona Moldovei. A fost Emil Boc și astăzi este Dacian Cioloș și Vasile Dâncu și din nou Moldova nu mai există, nici la nivelul autostrăzii ce leagă estul de vestul țării, nici la nivelul marilor proiecte de investiții guvernamentale. Nu este nimic ilegal în a stabili anumite priorități investiționale, dar este de-a dreptul imoral să izolezi cu bunăștiință o zonă ce a dat României marile ei valori. Este absurd să crezi că Iașului i se poate lua dreptul firesc la a se exprima ca o capitală europeană a culturii. Vom fi și vom rămâne ceea ce de fapt am fost dintotdeauna, de când cultura Cucuteni ne-a înscris pe harta mondială a culturii, de acum 5000 de ani. Nu Iașul este orașul care a pierdut competiția, ci Dacian Cioloș, Vasile Dâncu, Vlad Alexandrescu (ministrul Culturii) și toți acei experți ai Comisiei Europene care nu au văzut în Iași ceea ce este de fapt, preferând să-și motiveze cu superficialitate alegerea dezarmantă, ce a uimit până și pe reprezentații orașelor câștigătoare, atunci când aceștia au văzut că ei sunt cei care au fost preferați în locul Iașului!

Iașului nu-i rămânea de azi înainte decât să-și consume destinul de capitală culturală pe cont propriu, cu energia care l-a consacrat, fiind din ce în ce mai sigur că nimeni nu-i va da o cană cu apă și o bucată de pâine, iar atunci când acestea îi vor fi oferite ar trebui să-și aducă tot timpul aminte că astfel de daruri nu pot fi decât otrăvite.

Oamenii politici ai Ardealului demonstrează că sunt victimele unei traduceri greșite din marele Shakespeare, atunci când în mintea lor ”Totul e bine când se termină cu bine”  a fost tradus ”Totul e bine când se termină… cu tine!”

ADI CRISTI