Încă nu avem măsura lui Ioan. Nu reușim să-i cuprindem măreția, cum nu reușim să cuprindem bolta cerească, decât printr-o rostogolire de privire, atât cât ne poate fi neîmplinirea. Avem tot timpul senzația superficialului, a lucrului esențial făcut de mântuială, în grabă sau cu mult dezinteres.
Ioan vine înspre noi din necunoscut. Nu-i știm anul nașterii, doar vag locul ar trebui să fie Palestina. Încercăm să ne alintăm cu taina cunoașterii atunci când vine vremea să ne oprim din sărbătorile Crăciunului: Ioan sau ”Yoḥanan, uneori Yoḥanan ben Zaḫariya, (Ioan fiul lui Zaharia) este una din figurile centrale ale creștinismului și islamului; predicator și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus; este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuți din femei”, iar Biserica Creștină îl cinstește ca pe cel mai mare dintre sfinți (având nu mai puțin de 3 sărbători dedicate lui)”.
Lui Ioan i-a fost vestită nașterea de către un înger, după cum avea să ne spună Evanghelia după Luca:
”El va fi pentru tine o pricină de bucurie și veselie, și mulți se vor bucura de nașterea lui.
Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură amețitoare, și se va umplea de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.
El va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor.
Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii, și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.(Lc1.14-17)”
Astfel grăita Îngerul către Zaharia, tatăl lui Ioan, preot din tată în fiu, căruia Dumnezeu i-a dat la bătrânețe pe fiul mult dorit. De fapt, Ioan nu este doar fiul lui Zaharia, el ajunge, printr-o astfel de prorocire, să fie, după cum avea să constate și Iisus, „cel mai mare dintre cei născuți din femei.” După nașterea fiului său, Zaharia, ”plin de Sfântul Duh” riscă un exercițiu de proorocire despre soarta lui Ioan:
”Și tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui,și să dai poporului Său cunoștința mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; – datorită marei îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălțime,ca să lumineze pe cei ce zac în întunerecul și în umbra morții, și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!(Lc1.76-79)”.
Adolescența lui Ioan a fost un bun prilej de a merge în deșert, spațiul folosit și de Moise pentru uitarea și debarasarea de acele reflexe, ce nu mai erau conforme cu noile aspirații ale poporului lui Israel.
Misiunea lui Ioan Botezătorul începe prin chemarea evreilor la dreaptă și adevărată pocăință prin botezul în apele râului Iordan. ”Evanghelistul Matei arată cum, văzând că mulți din farisei și saduchei vin să primească botezul lui, Ioan îi mustră și îi avertizează că pocăința lor trebuie să fie adevărată, sinceră, cu roadă vrednică de aceasta”.
Imaginea de tablou, dar și de spirit a lui Ioan Botezătorul este una care impune tăcerea măreției: Ioan este tipul auster care a plecat în pustie unde a stat până în ziua arătării lui către Israel,care refuza pâinea și băutura în aceeași măsură respins de mai-marii poporului ca și Iisus, care mânca pâine și bea vin. El avea îmbrăcăminte din păr de cămilă (deci foarte aspră), cu cingătoare de piele și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.
În Evanghelia lui Matei, Iisus afirmă că Ioan Botezătorul nu este nici o trestie clătinată de vânt, nici un om îmbrăcat în haine moi, indicând astfel caracterul neclintit și auster al predicatorului”.
Astfel fiind, Ioan Botezătorul nu-și va dezminți destinul, fiind unul dintre cei mai fideli slujitori ai moralei, într-o lume din ce în ce mai imorală, mai ales în zona conductorilor. Din acest tip de atitudine i se va trage și moartea, păstrată în memoria timpului sub forma: ”tăierea capului lui Ioan Botezătorului”. Ioan îl critică virulent pe Irod Antipa, pe care îl învinuiește că trăiește într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său, aflat încă în viață. Căci, potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârșire să descoperi goliciunea nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui, fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoși.
În timpul unui ospăț fata Irodiadei, l-a vrăjit prin dans pe Irod într-atât, încât acesta i-a promis căi va îndeplini orice îi va cere. Astfel, la insistențele mamei copila îi cere ”capul lui Ioan”, iar Irod nu a mai avut nici o scăpare, sacrificându-l pe cel care a cutezat să-l critice, dar față de care simțea un înfricoșător respect.
Aceasta este poveste lui Ioan Botezătorul, cel pe care Îngerul l-a anunțat și tot Îngerul l-a luat în ceruri, de această dată în calitatea sa de muritor care și-a cinstit viața, cinstindu-l pe Iisus Hristos și întreaga creștinătate.
ADI CRISTI