Asociația 21 Decembrie cere realizarea unei anchete efective și eficiente prin audierea urmașilor morților de la Mineriadă

Asociația 21 Decembrie 1989 își manifestă îngrijorarea față de informațiile conform cărora în dosarul Mineriadei nu se strâng noi probe și nu se fac noi acte procedurale în scopul aflării adevărului și cere realizarea unei anchete efective și eficiente. „Apreciem că prioritară audierea urmașilor celor șase victime decedate și a celor opt răniți prin împușcare (număr de victime indicat de dovezi din dosar, până în prezent), continuând cu cei care au suferit tratamente neomenoase — tortură din Infernul Măgurele, Jilava și Școala de miliție și securitate de la Băneasa și cu aceia care au umplut spitalele din București”, se arată într-un comunicat al Asociației 21 Decembrie remis vineri AGERPRES. Potrivit sursei citate, reluarea cercetărilor de până în prezent s-a mărginit la reaudierea acelorași martori pe aspecte deja consemnate la dosar, pe formulare de declarații încă din anii 2005-2007. „De aceea, Asociația 21 Decembrie 1989 așteaptă un răspuns din partea Secției Parchetelor Militare și a Procurorului General, îngrijorarea noastră fiind firească după rușinoasă închidere prin clasare a dosarului Revoluției. Deocamdată, Asociația 21 Decembrie 1989 refuza să creadă că echipa de procurori care instrumentează dosarul mineriadei ar putea dirija dosarul în același sens al favorizării celor care au comandat ori au executat represiunea sângeroasa, cum au făcut cei care au clasat dosarul Revoluției”, se arată în comunicat. Asociația 21 Decembrie 1989 considera că reaudierea acelorași martori la o distanță așa de mare în timp, în condițiile în care nu au fost audiați încă nici restul martorilor, nici restul victimelor și nici restul făptuitorilor — nu contribuie la aflarea adevărului. Prin urmare, Asociația 21 Decembrie 1989 cere realizarea unei anchete efective și eficiente, potrivit cu art. 2 și 3 din Convenție, în sensul în care s-a pronunțat recent Marea Cameră a Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauză Asociația 21 Decembrie, Mărieș, Mocanu și Stoica vs. România. „În acest context, Parchetul trebuie să preia documentele clasificate ale ministerului de Interne, condus de Doru Viorel Ursu și ale Serviciului Roman de Informații condus de Virgil Măgureanu, să identifice rețeaua de tăinuire a probelor și să continue expertiza financiar-contabila pentru stabilirea prejudiciului creat prin organizarea și coordonarea la nivel național, de către instituții guvernamentale, a descinderilor acelor zeci de mii de mineri și susținători ai FSN structurați în grupuri teroriste înarmate, care au comis actele de teroare și represiune sălbatică asupra bucureștenilor în iunie 1990”, precizează comunicatul.