Iohannis, veteranilor de război: Reprezentați modele de urmat pentru întreaga societate

 

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj de Ziua Veteranilor de Război. „Mulți dintre cei ce slujesc astăzi statul român, sub Drapelele de Luptă ale unităților militare și își fac datoria cu onoare, în țară sau în teatrele de operații în care ne-am angajat alături de aliații noștri, în lupta împotriva terorismului și pentru promovarea idealurilor democrației, vă datorează devenirea lor, curajul și spiritul de sacrificiu. Reprezentați pentru ei, ca și pentru întreaga noastră societate, modele de urmat, exemple de caractere puternice, integre, admirabile”, afirmă președintele Iohannis.

El spune că „Ziua Veteranilor de Război” reprezintă un moment de mare încărcătură emoțională și spirituală în care sunt comemorați și omagiați cei pentru care apărarea țării a fost și este crezul suprem.

„Cu acest prilej, vă adresez dumneavoastră, veteranilor și invalizilor de război, adevărate simboluri ale curajului și devotamentului față de țară, cele mai bune gânduri și vă rog să primiți recunoștința și prețuirea mea și a cetățenilor acestei țări. Atașamentul față de țară, dârzenia, disciplina, simțul datoriei și al onoarei militare sunt valori pe care le-ați apărat pe câmpurile de luptă și le-ați afirmat cu tărie decenii la rând. Cu pioșenie ne înclinăm și în fața celor care și-au îndeplinit misiunea până la sacrificiul suprem, jertfindu-se pentru cea mai nobilă cauză — apărarea țării. Față de toți aceștia, știuți și neștiuți, avem datoria să păstrăm integritatea și libertatea acestei națiuni și să construim o Românie puternică”, spune Iohannis, în mesaj.

El aduce un omagiu și femeilor văduve de război și văduve de veteran de război pentru „curajul, neclintirea și demnitatea cu care au trecut peste ororile celui de al Doilea Război Mondial”.

Iohannis spune că statul se străduiește să le ofere veteranilor de război toate drepturile pe care le merită. „Acum, când ați ajuns la o vârstă onorabilă, alături de stima ce v-o purtăm, ne străduim să vă bucurați de toate drepturile pe care, cu prisosință, le meritați. Știu, în același timp, că faptele dumneavoastră nu vor putea fi niciodată răsplătite la adevărata lor valoare”, adaugă președintele, care se declară convins că devotamentul și dragostea veteranilor pentru țară vor constitui exemple și pentru generațiile viitoare.

„Cu onoare și admirație, vă adresez urări alese de viață lungă, în pace și liniște sufletească!”, mai spune președintele.