Expoziţia-eveniment „Comorile României” va fi vernisată pe 28 ianuarie, la Muzeul Naţional al Chinei din capitala chineză Beijing, aceasta urmând să fie deschisă până la finalul lunii martie 2016, după care va fi itinerată şi la Muzeul Provinciei Sichuan din Chengdu.Vernisarea expoziţiei „Comorile României” la Muzeul Naţional al Chinei este un proiect major în cadrul Programului de cooperare culturală dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze pe anii 2013-2016, semnat la Bucureşti, pe 25 noiembrie 2013, informează Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR).”Comorile României” reprezintă primul eveniment de acest gen şi de o asemenea anvergură, reunind piese reprezentative de arheologie preistorică, clasică şi medievală, precum şi de artă medievală românească, organizat în China în ultimii 66 de ani.Potrivit MNIR, evenimentul poate fi considerat şi un răspuns de curtoazie la expoziţia „Comorile Chinei”, realizată cu sprijinul Guvernului Chinei şi găzduită de Muzeul Naţional de Istorie a României în perioada 29 aprilie – 1 august 2013.”Ideea prezentării la Beijing a unei ample expoziţii reunind unele dintre cele mai importante mărturii ale civilizaţiilor care s-au succedat în spaţiul geografic românesc, din Preistorie şi până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, s-a născut încă în toamna anului 2012, odată cu semnarea Memorandumului dintre Art Exhibitions China şi Muzeul Naţional de Istorie a României, privind organizarea expoziţiei «Comorile Chinei» la Bucureşti”, mai spune MNIR.Expoziţia „Comorile Chinei” a prezentat publicului din România obiecte provenind din celebrul sit arheologic de la Xi’an, unde a fost cercetat parţial ansamblul funerar al primului împărat al Chinei, printre care patru dintre faimoşii soldaţi de teracotă şi un cal, parte a inventarului funerar al împăratului Qin Shi Huang. Pe lângă aceste capodopere de o valoare excepţională, expoziţia a cuprins o serie de artefacte – vase neolitice, vase din bronz, o serie de bunuri culturale legate de istoria Drumului Mătăsii şi artefacte referitoare la istoria modernă a Chinei. Prin intermediul acestei expoziţii, cei aproape 60.000 de vizitatori au avut ocazia să admire unele dintre comorile spectaculoase ale civilizaţiei chineze, datând din zorii epocii neolitice până în perioada modernă, în timpul dinastiilor Ming şi Qing.Expoziţia „Comorile României” a fost coordonată de Muzeul Naţional de Istorie a României şi de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), Comisari Generali ai proiectului fiind Ernest Oberländer-Târnoveanu şi Ileana Ruxandra Theodorescu, directorul general al MNAR.La materializarea acestui eveniment au participat şi alte 29 de muzee din România, dar şi partenerii chinezi Art Exhibitions China şi Muzeul Naţional al Chinei.În cadrul expoziţiei „Comorile României” sunt reunite piese care acoperă aproximativ treizeci de milenii de evoluţie umană şi civilizaţie în spaţiul românesc – din paleoliticul superior şi până la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. De asemenea, în expoziţie sunt prezente obiecte de patrimoniu ce reflectă atât bogăţia culturală a tuturor regiunilor istorice româneşti, cât şi moştenirea culturală a minorităţilor etnice care vieţuiesc, de multe secole, alături de români – maghiarii şi germanii.”Vor putea fi admirate creaţii excepţionale ale marilor civilizaţii neolitice, din epoca bronzului şi fierului, geto-dacice şi romane, care au premers apariţia românilor pe scena istoriei, precum şi ale culturii medievale şi pre-moderne româneşti, multe dintre ele unice nu numai în România, dar şi în Europa sau în lume, constituind adevărate comori ale creaţiei umane universale”, mai spune MNIR.”Avem speranţa că expoziţia-eveniment «Comorile României» se va bucura de succesul pe care-l merită şi va constitui un moment de referinţă în istoria dinamică a colaborării culturale româno-chineze. Totodată, ne dorim ca expoziţia să constituie o ocazie prin care poporul chinez şi vizitatorii străini care vor trece pragul Muzeului Naţional al Chinei din Beijing să cunoască şi să înţeleagă mai bine uriaşa şi originala zestre culturală a românilor şi strămoşilor lor, contribuind pe această cale la întărirea prieteniei tradiţionale care uneşte cele două popoare”, au mai transmis reprezentanţii MNIR.Expoziţia „Comorile României” urma să fie vernisată iniţial la Beijing, în septembrie 2014, însă a fost amânată pentru găsirea unor spaţii expoziţionale adecvate şi a bugetului necesar.