Peisaj de schi și telescaun în stația RATP ”Triumf”

Staţia RATP ”Triumf” din Copou invită călătorii la distracţie și aventură pe Pȃrtia ”Nemira” din Slănic Moldova,  printr-o nouă amenajare, cu peisaj de schi și crearea unui telescaun din banca refugiului. În completarea decorului au fost instalate boxe audio care redau, într-un mod inedit, atmosfera de pe pȃrtie: în interiorul staţiei sunt difuzate sunete specifice activităţii de schi sau foșnetul zăpezii sub clăpari. Vizualul campaniei îi încurajează pe iubitorii de aventură și distracţie să facă fotografii originale în staţie și să le distribuie pe reţelele de socializare împreună cu hashtagul #hailapartie. Pârtia de schi ”Nemira” este una dintre cele mai moderne din țară, fiind prevăzută cu telescaun, instalație de înzăpezire artificială și nocturnă. Cu o lungime de 1.414 metri, o lăţime medie de 38 de metri şi o diferenţă de nivel de 240 de metri, pârtia este încadrată în categoria celor uşoare şi, implicit, îi conferă acesteia un grad de atractivitate deosebit de ridicat. ”Proiectul outdoor realizat pentru Pȃrtia Nemira face parte din seria de proiecte speciale iniţiate de reţeaua de publicitate WINK și destinate reabilitării staţiilor din Iași, prin care aceste refugii devin spaţii curate, moderne și valabile pentru proiecte creative care se încadrează frumos în spaţiul colectiv și zona publică”, precizează reprezentanții Primăriei, într-un comunicat de presă. Prezentă pe piaţa de publicitate out of home din anul 2006, WINK este o companie de media publicitară specializată în gestionarea de reţele de digital signage, administrare și închiriere de spaţiu publicitar multimedia. WINK operează patru segmente de business principale pe piaţa de publicitate OOH: Mobilier urban, Transport, Outdoor și Retail Advertising. (E.M.)