Liderii protestatarilor din centrul Chișinăului au dat un ultimatum duminică actualei guvernări până joi, ora 17:00, au cerut demisia conducerii Republicii Moldova și organizarea alegerilor anticipate nu mai târziu de luna aprilie, și au avertizat că, în caz contrar, vor proceda la blocarea unor trasee naționale și la alte acțiuni de ‘nesupunere civică’, potrivit Europa Liberă, Deutsche Welle și Moldova.org. Ultimatumul a fost prezentat de liderii manifestanților Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor (prorus, de stânga) și Andrei Năstase (liderul platformei de dreapta Dreptate și Adevăr — DA). Înainte de aceasta, timp de aproape o oră au fost blocate principalele două căi de acces în Chișinău — traseul care duce spre Strășeni și altul care duce spre Leușeni. ‘Le-am dat guvernanților termen până joi seara, la 17:00. Dacă guvernarea nu acceptă solicitările protestatarilor, vom aplica alte acțiuni’, precum blocarea căii ferate sau a aeroportului, a declarat liderul socialiștilor Igor Dodon, care a atras atenția că protestatarii nu vor ceda. ‘Este ultimul avertisment față de guvernanți, dacă până joi nu îndeplinesc cerințele adoptate astăzi, vom recurge la alte măsuri de nesupunere civică’, a adăugat liderul Platformei DA, Andrei Năstase. Zeci de mii de protestatari adunați duminică în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, la chemarea opoziției proeuropene și proruse, au votat o rezoluție prin care cer demisia întregii guvernări — de la executiv până la președinte — și alegeri parlamentare anticipate nu mai târziu de luna aprilie 2016, potrivit Deutsche Welle. Opoziția de la Chișinău, care include atât formațiuni proruse, precum Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru, al controversatului primar de Bălți, Renato Usatîi, cât și proeuropene, ca platforma civică Dreptate și Adevăr (DA) dorește înlăturarea noului guvern al premierului Pavel Filip (Partidul Democrat) și organizarea de alegeri anticipate. Premierul Pavel Filip este considerat un apropiat al oligarhului Vlad Plahotniuc, considerat ‘eminența cenușie’ și finanțatorul Partidului Democrat, care a format în jurul său o nouă majoritate parlamentară pentru a evita anticipatele. Cele trei formațiuni care contestă guvernul Filip au anunțat duminică înființarea unui Consiliu al Salvării Naționale care să promoveze organizarea de alegeri anticipate și ‘eliberarea instituțiilor capturate’ ale statului. În document se mai cere demisia ministrului de interne și a șefilor poliției, care ar fi ‘atacat brutal’ protestatarii la mitingul din 20 ianuarie, în fața parlamentului. Maia Sandu, văzută ca lider național în Republica Moldova, a fost prezentă duminică printre protestatari, dar nu a urcat pe scenă, a relatat Deutsche Welle. ‘Nu o să urc pe scenă. Sunt aici cu oamenii care protestează. Pe scenă trebuie să fie reprezentanții societății civile pentru ca să nu existe speculații că acesta este un protest pro-Rusia sau pro-Europa. Acesta este un protest anticorupție, antiguvernare’, împotriva celor care au luat captive instituțiile statului, care au tolerat furtul bancar și sărăcia acestei populații, a declarat Maia Sandu. Mulți dintre partenerii occidentali ai Chișinăului consideră că organizarea alegerilor anticipate în acest moment ar aduce la putere forțele proruse de stânga, care ar scoate de pe orbita europeană Republica Moldova, de aceea au susținut noul guvern al democratului Pavel Filip, deși acesta nu se bucură de credibilitate, conform unor experți.