COVID-19: În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 375 de cazuri noi

 În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 1824 de teste, fiind confirmate 375 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. În total, la ziua de astăzi, în ţară sunt înregistrate 12 254 de cazuri de COVID-19, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor MSMPS, 373 cazuri sunt cu transmitere locală și 2 de import (Federația Rusă, Marea Britanie). Din numărul total de cazuri din această zi, 30 sunt lucrători medicali: medici – 5, asistenți medicali – 16, felceri – 6, personal auxiliar – 3.

De asemenea, ministerul a anunțat despre înregistrarea a încă șase decese provocate de infecția COVID-19, bilanțul morților ajungând la 423, iar al celor care s-au tratat de noul virus de 6901.