MOLDOVA, TREZEȘTE-TE ȘI IA CE ȚI SE CUVINE!

Este timpul să ne trezim. Să ne mișcăm singuri, fără a mai aștepta ”comanda de la centru”. Inițiativa noastră nu ar mai trebui subordonată ”indicațiilor prețioase”. Indiferent ce stare avem, indiferent de cât de optimiști sau de plini de speranță încercăm să fim, cel puțin în fața aparatului de fotografiat, trebuie să fim cât se poate de conștienți că, deocamdată, nu facem nici măcar un pas înainte, fără a avea garanția că ”cei de sus” sunt de acord, că suntem lăsați să înaintăm sau să dăm un pas înapoi.

Este timpul să ne trezim. Să încercăm să fim ceea ce de fapt suntem. Deci să conștientizăm că avem capacitatea de a ne mișca singuri, că nu ne mai sunt necesare sforile de care păpușarii nu contenesc să ne miște. Ne putem mișca și singuri, ne putem mișca în conformitate cu ceea ce ne dictează visele noastre, aspirațiile noastre (pe care nu mai trebuie să le cenzurăm cu voia și vrerea celor pe care i-am ales să ne fi conducători).

Am fost  mințiți de secole. Am fost obligați să ne mințim pe noi înșine, să ne  mințim aproapele, să ne mințim între noi. Am fost puși să ținem mâinile întinse, poate, poate ne va cădea ceva din mila cuiva, apropiat sau străin. Această poziție ne-a distrus sistemul imunitar de a ne descurca singur. Am devenit dependenți de cel care ne pune firimituri în palmele făcute căuș, sub formă de protecție, împotriva vânturilor sau chiar a șocurilor pe care le primeam la îmbulzeala flămânzilor, a acelora dintre noi care nu reușeau să se sature cu porția lor, atentând la tot ce puteau lua cu voie sau fără voie, cu forța dusă până la crimă, decontată în spațiul machiavelic: ”scopul scuză mijloacele”. Și, scopul era unic, acela de a reuși să supraviețuim, de această dată fiecare pe cont propriu. S-au distrus astfel solidaritatea, consensul, omenia, altruismul. Nimănui nu-i mai păsa de cel de lângă el. Toți am găsit în singurătate peștera în care reușeam să ne protejăm de lume, de ploaie, de hoți, de minciună, de acel viitor care era o mare de ceață, de incertitudini, de ambiguități greu de pătruns.

Singurătatea ne-a rămas spațiul în care aveam șansa de a ne descălța ghetele, fără ca cineva să ni le fure, spațiul în care găseam liniștea necesară să ne tragem sufletul, după această continuă hăituială la care am fost supuși de implacabilul nostru destin, acela de a fi tot timpul la dispoziția altora.

Dar ce poate să producă această vie singurătate dacă nu o profundă însingurare? Ce poate să însemne această izolare asumată a fiecăruia, construind un imens teritoriu găurit de milioanele de singurătăți, înstrăinate comunicării, păstrate doar în acel solilocviu neproductiv în plan social?

Este timpul trezirii. Din nou Moldova este chemată să dea tonul la cântec, tonul la deșteptare, cum de altfel a făcut-o de secole. A mai trecut un 24 ianuarie, moment decisiv pentru toți cei care au găsit în unire calea cea dreaptă, drumul pe are l-a urmat România de la nașterea ei și până astăzi, după 157 de ani.

Moldova este astăzi Cenușăreasa care merge la bal în speranța că va alerga după ea, la miez de noapte, un prinț interesat nu doar de frumusețea ei, cât mai ales de înțelepciunea acesteia.

Cele trei provincii importante ale unirilor la români, Moldova, Muntenia și Transilvania, sunt pe cât de dezechilibrate, pe atât de favorizate, unele față de celelalte , oferindu-ne o șansă în plus în a ne exprima nemulțumirea, punându-ne întrebări de genul: ”Ce aveți cu Moldova? De ce o țineți izolată? De ce nu o luați în seamă? De ce o ignorați viața a celor peste patru milioane de locuitori, care trăiesc în cele opt județe ale Moldovei? Nu uitați că în Moldova de dincolo de Prut tot peste patru milioane de români trăiesc, poate într-o mizerie mult mai mare și care tot înspre București își îndreaptă toate speranțele? Bucureștiul este cucerit de ardeleni, este pus în genunchi și forțat să aibă grijă de cele șase milioane de locuitori ai Transilvaniei, astfel încât, nouă milioane de români din Muntenia să ajungă, de cele mai multe ori, să fie pe locul doi, chiar și la împărțirea de fonduri. Moldova a primit tot timpul firimiturile care au mai rămas la masa la care s-au așezat cu predilecție interesele Transilvaniei și ale Munteniei. Este impardonabilă această atitudine sfidătoare, amplificată și de marile trădări din interiorul provinciei, căci, nu putem ignora faptul că vorbim despre români, chiar dacă i-am numi moldoveni, transilvăneni sau munteni.

Moldova, trezește-te și ia ce ți se cuvine! Dacă nu ți s-a dat, dacă nu ți se dă, nu mai aștepta că o dată și o dată ți se va da. Ia singură ceea ce meriți, ceea ce este al tău, căci tu ai fost dintotdeauna cea care a dat tonul la cântec a marilor revoluții, tu ai dat țării limba română literară, tu ai făcut ca țara să aibă o conștiință vie, națională.

Moldova este timpul să te ei singură în seamă, dacă ceilalți încă te fură și te ține hipnotizată în povestea Cenușăresei.

ADI CRISTI