În conformitate cu reglementările legale în vigoare, Direcția Locală de Evidența Populației (DLEP) Iași a demarat în această săptămână o acțiune de control și îndrumare pe linie de evidență a persoanelor și stare civilă, în unitățile de protecție socială aflate în competență, dar aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Acestea sunt Complexul de Servicii Comunitare ”Sf. Andrei”, Centrul de primire în regim de urgență a copiilor străzii, Complexul de Servicii Comunitare ”Bucium”, Centrul Maternal ”Maternus”, Complexul de Servicii ”Veniamin Costache”, Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Popricani, Centrul de Asistenți Medico-Socială Bivolari și, respectiv, Centrul de plasament ”Ion Holban”. Potrivit reprezentanților municipalității, acțiunea are drept scop identificarea persoanelor fără acte de identitate sau/și acte de stare civilă, precum și sprijinirea acestora pentru intrarea în legalitate. Acțiunea se va încheia în data de 25 martie 2016. (E.M.)