Parlamentul a adoptat astăzi o Declaraţie cu privire la stabilizarea şi modernizarea Republicii Moldova. Documentul a fost susţinut cu votul majorităţii deputaţilor, informează MOLDPRES.Potrivit documentului, semnatarii acestuia se angajează în promovarea stabilităţii politice în ţară, efectuarea reformei justiţiei şi procuraturii, reformarea sectorului bancar şi realizarea acţiunilor pentru consolidarea parcursului european al ţării în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere semnat cu Uniunea Europeană.„Declaraţia este un angajament la ceea ce trebuie să facem. În perioada următoare, toate reformele restante vor fi implementate. Ne asumăm eşecurile anterioare şi ne vom strădui să recîştigăm încrederea cetăţenilor în reprezentanţii politici, precum şi în instituţiile statului”, a declarat președintele Parlamentului Andrian Candu.În baza hotărîrii, parlamentarii şi-au confirmat susţinerea pentru finalizarea „Foii de Parcurs” privind cooperarea cu Fondul Monetar Internaţional şi trecerea la implementarea celor stabilite de comun acord.„Ne afirmăm susţinerea pentru adoptarea urgentă a unui pachet legislativ pentru combaterea corupţiei şi promovarea integrităţii. Comisia Naţională de Integritate, Centrul Naţional Anticorupţie şi Procuratura Generală vor fi reformate pentru a ne asigura că au capacitatea pentru a lupta eficient cu corupţia, dar şi independenţa faţă de factorii de decizie politică”, se spune în declaraţie.Proiectul a fost semnat de un grup de deputaţi care fac parte din majoritatea parlamentară.