Breaking News
Adi Cristi
Adi Cristi

NU AVEM NIMIC ÎMPOTRIVĂ

Astăzi intrăm în prima lună de primăvară, chiar dacă, după cum a fost vremea în luna februarie, se poate spune că în 2016  am mai pierdut o lună de iarnă, câștigând a patra lună de primăvară. Este bine, este rău? Nu contează cum este pentru noi, mult mai importantă va fi reacția Naturii în fața acestei imixtiuni care, fără doar și poate, a reușit să schimbe echilibrul celor patru anotimpuri.  După o primă observație putem constata că în ultimii zece nai nu prea am avut parte de un regim de climă temperată, definit de cele două echinoxuri respectiv solstiţii.

”Echinocțiul are loc de două ori pe an. Prima dată este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 21 martie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică. Acest punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punctul vernal.

Al doilea echinocțiu al anului este momentul când soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică, în jurul datei de 23 septembrie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera sudică și echinocțiul de toamnă în emisfera nordică. Punctul de intersecție din acest moment al eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punctul autumnal.

În jurul datei de 21 iunie (cel mai adesea), sau 22 iunie, în emisfera nordică are loc solstițiul de vară, adică începutul verii astronomice; în preajma acestei date, la trecerea meridianului, Soarele se ridică deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maximă. Simultan, în emisfera sudică are loc solstițiul de iarnă, adică începutul iernii astronomice, când înălțimea Soarelui deasupra orizontului și intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud soarele nu răsare și se află la unghiul maxim sub orizont).

În jurul datei de 21 decembrie (cel mai adesea), sau 22 decembrie, se petrece fenomenul opus: are loc solstițiul de iarnă în emisfera nordică și solstițiul de vară în emisfera sudică”.

După ce vom coborî privirea de pe bolta cerească ne vom da seama că astăzi este vremea ghioceilor și a mărțișoarelor. Un obicei străvechi păstrat cu aceeași bucurie a revederii, a renașterii, a revenirii la viață a Naturii.

Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.”

Cu siguranţă că și această petrecere în mijlocul Naturii, cu implicarea ei și ca motivație, dar și ca subiect principal este conservată într-un mit ce scoate la iveală pornirea creativă a poporului.

” Un mit ne povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă simbolizează ghiocelul, prima floare a primăverii”.

Putem spune astăzi: A venit primăvara! – oferind celor dragi câte un simbol al acestui moment, sub formă de mărțișor, astăzi fiind produsul al unei adevărate industrii creative.

A venit primăvara și noi nu avem nimic împotrivă!