Astăzi, 23 martie, expiră mandatul preşedintelui Nicolae Timofti.
El a fost ales în această funcţie pe 16 martie 2012, după o criză politică îndelungată şi după două alegeri parlamentare anticipate cauzate de incapacitatea Parlamentului de a alege preşedintele cu trei cincimi din votul deputaţilor.
Timofti a depus jurămîntul pe 23 martie 2012, iar atribuţiile lui expiră exact peste patru ani. El a fost ales în această funcţie cu votul a 58 de deputaţi din Alianţa pentru Integrare Europeană şi cu trei voturi din partea deputaţilor care au părăsit Partidul Comuniştilor (mai tîrziu au devenit conducătorii Partidului Socialiştilor). De asemenea, pentru Timofti a votat candidatul independent Mihai Godea, care în prezent este consilier al prim-ministrului.
Data alegerilor noului preşedinte încă nu a fost stabilită. Potrivit legislaţiei, Parlamentul trebuie să creeze o comisie pentru alegerea preşedintelui în Parlament cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului acestuia, iar alegerile trebuie să aibă loc în decurs de 90 de zile din momentul expirării atribuţiilor şefului statului.
Pe 4 martie 2016, Curtea Constituţională a declarat drept neconstituţionale modificările la Constituţie adoptate la 5 iulie 2000. Potrivit acestora, Moldova a trecut de la alegerea preşedintelui de către popor la alegerea acestuia în Parlament. Conform noii hotărîri a CC, preşedintele va trebui ales iarăşi prin votul poporului. În legătură cu modificarea Constituţiei, Parlamentul urmează să adopte o serie întreagă de legi şi modificări în legislaţia în vigoare. Este vorba despre noua Lege cu privire la alegerea preşedintelui, despre un nou capitol în Codul electoral, precum şi alte legi. Săptămîna trecută, Parlamentul a creat o comisie de lucru, care va studia legislaţia în acest sens şi pînă la mijlocul lunii aprilie va prezenta propunerile în Parlament.
În opinia specialiştilor, Parlamentul trebuie să stabilească data alegerilor în decurs de două luni din momentul expirării atribuţiilor preşedintelui în exerciţiu, pînă la 23 mai. Alegerile trebuie să aibă loc în decurs de trei luni de la această dată. În acelaşi timp, Parlamentul poate schimba termenul la adoptarea modificărilor în Codul electoral, care sînt inevitabile în noua situaţie.
Săptămîna trecută, Curtea Constituţională a confirmat că actualul preşedinte, Nicolae Timofti, va continua să activeze în această funcţie pînă la depunerea jurămîntului de către noul preşedinte.