24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Gluma începe să se îngroașe, dacă glumă se poate numi ”hârjoneala” cu forțele teroriste, oricare ar fi acestea. Nu de puține ori, pornindu-se de la necesara respectare a drepturilor omului, se ajunge la situații comice și greu de înțeles: în timp ce adversarul tău nu precupețește nici o șansă să te omoare, organele de ordine ridică din umeri, spunând că legea nu le permite să facă percheziții domiciliare între orele 9 p.m și 6 a.m. Dacă e război, așa cum se declară de fiecare dată în declarațiile politice ale liderilor lumii, atunci pe timp de conflagrație trebuie să ne învățăm și să ne supunem legilor speciale ale războiului.
Războiul în sine dintre armata organizată și găștile de teroriști nu este nici măcar o luptă de guerilă, chiar dacă pe străzile capitalelor lumii forțele armate nu ezită să-și ocupe dispozitivul, de regulă post-factum. Teroriștii atacă și mai apoi sunt așteptate reacțiile celor care nu s-au obișnuit încă cu prevenția, chiar dacă se face un grotesc spectacol de sunet și lumini, doar pentru a spori gradul de credibilitate că situația este sub control.
Certitudinea terorii, întâlnită pe stradă, în aeroport, în stații de metrou, în gări, în oricare alt loc aglomerat, ne face să fim din ce în ce mai precauți, mai temători, din ce în ce mai timorați atunci când facem un pas în afara locuinței. Avem un război care nu ne seamănă. O confruntare între ei și nimeni altcineva, mare partea din victime fiind pur și simplu întâmplătoare, fără putința ripostei. Ajungem în acest început de mileniu să fim doar pagube colaterale, doar nefericitele plăți cash făcute aleatoriu, atunci când nefericita clipă îți scoate în cale un nebun decis să se arunce în aer și o dată cu el să ia în moarte oameni nevinovați, care pur și simplu nu au habar de revendicările celor educați de mici să fie kamikaze, soldați dedicați până la moarte lui Allah. De fapt, pentru a fi cât se poate de preciși se poate spune că aceștia erau dedicați lui Allah și dincolo de moarte, atâta timp cât îndoctrinarea lor era fundamentată pe promisiunile unei vieți lipsită de griji, dacă sacrificiul lor suprem îl avea ca punct de reper pe Allah.
Teroriștii, clinic vorbind, sunt niște oameni iraționali, chiar dacă ”în viața cea de toate zilele” dau dovadă de o inteligență peste medie, ajungând să fie educați, greu de identificat în raport cu atrocitățile pentru care se pregăteau, în cel mai profund anonimat.
Ce este de făcut? Mulți cred că nu mai trebuie să așteptăm. Că nu mai suntem obligați să așteptăm moartea cu brațele încrucișate, asemenea destinului ciobanului moldovean din spațiul mioritic. Mulți doresc acțiune, nu pentru a fi primii care ridică securea, ci pur și simplu pentru a nu-i mai oferi lui șansa să lovească din toate pozițiile, când nu te aștepți, obligându-te pe tine doar la a avea reacții. Cine este cel care lovește în numele lui Allah, dacă nu bolnavii religiei musulmane? Islamismul nu poate fi cauza acestui jihad, cu ajutorul căruia teroriștii încearcă să-și motiveze agresiunea, crima, teroarea.
Reacția de atac asupra acestor hoarde ridică un mare semn de întrebare. În afara teroriștilor din Stat islamic ISIS, asupra cărora o întreagă coaliție mondială atacă de câteva luni întregi, fără a se întâmpla ceva spectaculos, grupările teroriste apar acolo unde nu te aștepți. Atacă, ucid, dispar, lăsând în urma lor zeci de victime sau chiar sute de victime, plasate într-un nor impenetrabil de teroare.
Dacă acum câțiva ani poligonul de încercare, de perfecționare al acestui gen de război al umbrelor era spațiul asiatic, din 11 septembrie 2001 teroriștii au prin curaj și au început să atace centrul lumii civilizate: SUA, Spania, Rusia, Anglia, Germania, Italia, Franța, Belgia. De fiecare dată victimele unor astfel de ore deschise de execuție publică au întărâtat opinia publică, au ridicat gradul de alertă la maxim, existând astăzi toate condițiile revărsării unei uri fără limite asupra musulmanilor, chiar dacă unii încearcă să-și păstreze rațiunea și să evite această mare și nesănătoasă confuzie.
Nici nu se simte cum s-a topit deja pragul dintre pace și năvălirea restului lumii asupra islamului, cu acea nebunie inexplicabilă a răzbunării. Decât să mă omori tu, mai bine te omor eu. Oare o astfel de logică nu însemnă de fapt lovitura mortală a umanității?
Moare cine poate, trăiește cine scapă, sau cine nu este acasă.
