Duminică, 27 martie, va avea loc inaugurarea oficială a celei mai noi curse externe care va fi operată de pe Aeroportul Internațional Iași, este vorba despre cursa directă Iași – Barcelona, zbor ce va fi operat de compania Blue Air. Evenimentul va avea loc începând cu ora 14.00, în incinta Terminalului 3 al Aeroportului, în zona ”Sosiri”. Cu acest prilej vor lua cuvântul Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Iași, Tudor Constantinescu, Directorul Comercial Blue Air și Irina Vasilescu, Președintele Centrului Cultural International. Festivitatea de lansare a noii curse va fi pigmentată cu momente artistice, urmate de tăierea tortului tematic și, în jurul orei 15.00, de ”botezul” aeronavei care va sosi pe Aeroportul Internațional Iași de la Barcelona. În prezent, Blue Air operează zboruri din Iaşi spre Bucureşti, dar şi curse externe directe spre PARIS (Beauvais), LONDRA (Luton), ROMA (Fiumicino), alte trei zboruri urmând să fie inaugurate începând din această săptămâna, respectiv: BARCELONA (din 27 martie a.c.), BRUXELLES (din 30 martie a.c.) şi KOLN (din 3 iunie a.c.). De asemenea, începând cu data de 1 octombrie 2016, Blue Air va introduce, în premieră, zborurile Iași – Timișoara și Iași – Cluj. Prima cursa introdusă de compania Blue Air în programul de zbor al Aeroportului Iaşi a avut loc în data de 26 octombrie 2015, spre Paris. (E.M.)
Related Articles
Plăţi de peste 96 milioane de lei pentru 122 de obiective de investiţii incluse în Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL)
25 august 2022 19:28
CONCERT AL FILARMONICII, STAND-UP COMEDY ȘI SPECTACOL DE MAGIE PENTRU COPII, LA PALAS
29 august 2018 16:40