Breaking News

Ministrul Andrei Galbur a avut o întrevedere cu omologul său lituanian Linas Linkevičius

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a avut astăzi o întrevedere cu omologul său lituanian Linas Linkevičius, aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.

Interlocutorii au trecut în revistă principalele evenimente în relaţiile moldo-lituaniene, s-au referit la agenda de reforme a guvernului de la Chişinău şi paşii întreprinşi de autorităţile moldoveneşti în vederea încheierii unui nou acord de cooperare cu Fondul Monetar Internaţional.

Ministrul Galbur a apreciat înalt menţinerea ţării noastre în topul listei statelor beneficiare de asistenţă pentru dezvoltare a din partea Guvernului Lituaniei.

Menţionăm că în perioada 26-28 aprilie ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevičius, se află într-o vizită de lucru la Chişinău în cadrul căreia va avea întrevederi cu Preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti, Prim-ministrul Pavel Filip, Preşedintele Parlamentului Andrian Candu, precum şi cu liderii unor partide politice din Republica Moldova.

(Editor L. Alcază)