DE PE ICI COLEA

Aparenta liniște nu poate fi considerată un bun câștigat. Este mai mult o amânare, o gură de aer necesară ieșirii la suprafață, până când un nou val riscă să ne arunce la fund, în acel haos fără de care nu ar mai exista scena politică dâmbovițeană, model 2019.

Președintele Klaus Werner Iohannis a semnat ceea ce convenise cu premierul Viorica Dăncilă, arătând celor interesați că aceasta ar putea fi calea cea dreaptă, chiar dacă la nivelul campaniilor electorale fiecare are bine conturată calea sa proprie de urmat.

Au vorbit  la telefon, au ales o vale neutră, de ieșire din încrâncenarea ”eu mă fac că semnez, tu te faci că mă pârăşti la CCR” și uite așa , fiecare se ține drept în fața propriului său  electorat. Și, uite, așa , din 2014 Klaus Werner Iohannis reușește să găsească acum o trecere, un pas peste munții ameninţători ai dușmăniei între partide, un nou concept ajuns astăzi sub formă de teroare care contează. Contează în tot și în toate. Guvernul Dăncilă a prins un zvâc, ieșind din iminentul blocaj, demonstrate în timp că poate fi sub formă de criză, sub formă de ambiţie prezidențială, a celui care se află de câţiva ani într-un avansat stadiu de ebrietate electorală, fără ca legea să-i dea dreptate, fără ca fiola alcoolscop să-i garanteze starea de normalitate. Nu poți fi normal când, din imediata ta apropiere, se constată cu ochiul liber că o iei pe arătură fără ca terenul să fie denivelat, fără ca mlaștina prin care ne ducem traiul este mai mult decât adâncă, săpată într-un Sălaș Negru din care nu se mai poate ieși decât cu dușmănie. Versul fluid, ce a făcut epocă în timp, cu ajutorul glasului  de neuitat al inconfundabilului Gică Petrescu, cel care se folosea de  acea elegantă scuză ”Cine-a pus cârciuma-n drum / Ăla n-a fost om nebun” pentru a salva dreptul cetățeanului de a petrece în numele bucuriei, dar și al tristeții, suferinței, a reușit să ne facă normali, vii, demni de luat în seamă, chiar dacă între noi și restul nu s-a adăugat nimic. Am rămas singuri, dar cu toții împreună. Acum suntem cel mult ”un grup infracțional organizat”, fără ca cineva să dorească să depună mărturie în favoarea cuiva. Stăm și ne pândim unii pe alții, stăm și ne scuipăm prin gard, și ne înjurăm, ne blestemăm, așteptând să ne bușească sângele pe nas, colorând scena disputelor noastre cu martorul incontestabil al dușmăniei până la moarte. Într-o astfel de stare accidental, iată, că apare un nonsens, atunci când vorbim de nervozitatea la care s-a ajuns, prin care doi dușmani cu acte în regulă au ajuns la un consens care nu i-a mai trântit la pământ, nu le-a mai rupt splina sau rinichii, ficații sau bojocii, ci pur și simplu au ajuns să vorbească și să se înțeleagă la mijloc de drum. Klaus Werner Iohannis a semnat cele trei numiri de miniștri interimari la Fonduri Europene, Justiție și la Ministerul Românilor de pretutindeni. Pur și simplu a semnat, fără nici un alt comentariu, ieșind din logica ”prăjitului de ficați”.  Timp de 45 de zile guvernul poate lucre liniștit, poate să-și elaboreze  mai explicit această remaniere care să aibă în primul rând respectul față de cealaltă parte important a puterii executive, care este cea a Instituției Prezidențiale. Oricât nu ne place nouă Klaus Werner Iohannis, ori cât de nepreședinte a demonstrate el că poate fi pentru românii pe care nu reuşeşte să-i înțeleagă ca pe un singur popor, ”de la Nistru pân la Tisa”, iar din secolul XXI și dincolo, în toate văile și pe toți munții, în toate cătunele și în marile orașe ale lumii, unde trăiesc vorbitorii limbii române, el rămâne preşedintele nostru ales în mod legitim, al cărui mandate se va termina în această toamnă. Până la finalul mandatului, cu sau fără voia noastră, Klaus Werner Iohannis este președintele tuturor românilor, indiferent dacă aceștia l-au votat sau nu, indiferent dacă aceștia mai cred sau nu în el.

Dar, pentru că o minune nu poate să țină mai mult decât câteva clipe, pentru ca minunea să existe, iată că apare de după colț Liviu Dragnea, un fel de Titi Duru, care nu ezită să-ți atragă elegant atenția primului ministru că ar fi trebuit să se folosească de majoritatea solidă a PSD-ALDE petru a-l ignora pe președinte, în momentul în care acesta se pregătea să execute din nou dansul fără aripi, încercând să se ridice deasupra realității care contează (a se citi restructurarea guvernului în parametri pe care coaliția majoritară i-a gândit).  Viorica Dăncilă a bănuit ea femeie precaută, cu un al șaptelea simț la purtător, că dacă… nu știm noi cine se îmbolnăvește și trage după el un virus agăţat de vreo douăzeci de colegi de coaliție, producând o altfel de vot, din categoria celor care duce la prăbușirea guvernului? Mai bine mai încet cu pianul pe scări decât această îmburicare, cu atât mai mult cu cât Viorica Dăncilă, nu numai că este primul ministru al României, a șaptea țară a Uniunii Europene, dar ea, până în iunie, este și șeful suprem al Consiliului European, ceea ce nu este de pe ici colea, de prin Videle și Teleorman. 

ADI CRISTI