În buna tradiţie negruzzistă a deschiderii către valorile culturale din afara spaţiului românesc, Colegiul din dealul Copoului şi-a lărgit orizonturile dincolo de continentul european, devenind în perioada 5-15 mai gazda unei delegaţii din Sri Lanka. Cele şase eleve de la şcoala Visakha Vidyalaya, din Colombo, Sri Lanka, însoţite de prof. lnoka Subhashini De Silva Sudirikku Hennadige vor participa la activităţile parteneriatului “Enriching Cultural Encounters: Romania – Sri Lanka”, alături de elevii şcolii ieşene, în dorinţa de a descoperi farmecul culturii şi al tradiţiilor româneşti. ”Schimbul de experienţă realizat între cele două şcoli îşi propune să ofere o privire de ansamblu asupra istoriei şi culturilor celor două ţări partenere, oportunitate inedită, dincolo de simpla poziţionare geografică, prin fundamentele identitare naţionale care facilitează întâlnirea spectaculoasă a spaţiului european cu cel asiatic”, a declarat prof. dr. Elvira Rotundu, directorul Colegiului Naţional ”Costache Negruzzi” din Iaşi. În agenda celor zece zile ale vizirei delegației din Sri Lanka sunt incluse vizite la principalele obiective turistice ale oraşului şi ale zonei Moldovei (Cucuteni, Ruginoasa, Cetatea Neamţului, Humuleşti), participarea la activităţi didactice în şcoală, organizarea atelierului de lucru Different Continents, Same Bright Hearts şi un maraton teatral, oferit de elevii colegiului, pasionaţi de limba engleză şi de piesele lui Shakespeare. ”O asemenea experienţă culturală deosebită se datorează, în bună măsură, unor eleve hotărâte să şteargă distanţe geografice uriaşe şi să anuleze stereotipuri, să formeze o comunitate reală a tinerilor de excepţie pentru care multiculturalitatea nu se traduce în decrete pe hârtie, ci se trăieşte, în proximitatea Celuilalt: Teodora Medeleanu şi Eliyadurage Amaya Sachinthani Fernando. Nimic nu le-a descurajat, nici bariera lingvistică, nici demersul diplomatic anevoios pentru obţinerea vizei (prima viză pentru România din ultimii zece ani), nici îndatoririle şcolare zilnice, destul de solicitante în şcoli de elită ca cele implicate în acest parteneriat”, a declarat prof. dr. Anca Voicu. (E.M.)