Breaking News

Timofti, despre reforma justiției: „Este poate cea mai importantă reformă”

Președintele Republicii Moldova, Domnul Nicolae Timofti, a prezidat astăzi, 24 mai, ședința Consiliului național pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept.Este poate cea mai importantă reformă care se realizează în prezent în Republica Moldova. Ea este urmărită cu atenție și de opinia publică, dar și de partenerii noștri de dezvoltare, iar noi avem datoria ca acest proces să fie unul cât mai autentic și mai profund”, a spus Timofti.

Șeful statului a subliniat: „ne dorim cu toții ca reformele începute să dea rezultate durabile în timp, care să aibă un impact pozitiv atât la nivel instituțional, cât și social. Aceasta înseamnă să consolidăm instituțiile de drept, să le facem real independente, iar actul de justiție să devină credibil pentru cetățeni ”.

În acest context, Președintele Timofti a afirmat că sistemul judecătoresc este centrul ordinii în stat, menționând că de reușita reformei în justiție depinde, în mare parte, prosperarea Republicii Moldova.

Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, în Raportul anual privind gradul de implementare al Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011 – 2016, a punctat cele mai importante realizări pentru anul 2015, dând asigurări că există o determinare clară atât a clasei politice, cât și a actorilor sistemului judiciar de a continua acest proces de reformare.

La rândul său, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, a specificat oportunitatea implementării Strategiei de reformă a sectorului justiției, a cărei punere în practică are o importanță deosebită pentru viitorul Republicii Moldova.

La sesiune au participat membrii Consiliului național pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova și ai societății civile.