Primele răspunsuri în cazul doctoratelor asupra cărora există suspiciuni de plagiat vor fi date de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) în luna iunie, a anunțat, vineri, ministrul Educației, Adrian Curaj.
„Săptămâna viitoare numesc noul CNATDCU. În luna iunie vor fi primele răspunsuri. Răspunsul, în primul rând, este din partea CNATDCU și calendarul spune că în luna iunie CNATDCU trebuie să vină cu soluțiile și le așteptăm. Dialogul cu universitățile este conform metodologiei. Este un cadru stabilit clar, ferm și transparent. CNATDCU, în luna iunie, are primul flux de solicitări, trebuie să le dea răspuns”, a afirmat ministrul Curaj în cadrul conferinței „Impactul nostru în educație”, organizată de Fundația Teach for Romania.