MENCS a lansat apelul de selecție pentru comisiile naționale de specialitate, pe discipline

Ministerul Educației a lansat joi apelul de selecție pentru comisiile naționale de specialitate, pe discipline, care au ca atribuții avizarea programelor școlare, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al MENCS, Mirabela Amarandei.

„După aprobarea noului plan-cadru pentru gimnaziu, am inițiat demersul de selecție a cadrelor didactice, membri ai grupurilor de lucru pentru elaborarea programelor școlare. Astăzi am lansat apelul pentru comisiile naționale de specialitate, pe discipline. Printre atribuțiile comisiilor se numără și avizarea programelor școlare, așadar specialiștii pe care îi vom selecta în urma acestui proces amplu vor fi și cei care vor da avizul științific pe proiectele de programe școlare rezultate în urma efortului din această vară”, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației.

Selecția se desfășoară în perioada 16 iunie — 31 august și vizează stabilirea următoarei structuri pentru toate cele 64 de comisii naționale: președinte (obligatoriu cadru didactic universitar) și un număr de 5 — 21 membri (cadre didactice de specialitate din învățământul preuniversitar și universitar).

„Înscrierea candidaților în sistemul informatic MONMedu are loc în intervalul 16 iunie — 3 iulie. Între 4 și 18 iulie, candidaturile vor fi verificate și validate la nivelul inspectoratelor școlare județene și universităților. Lista propunerilor validate de inspectorate și universități va fi transmisă la minister pe 19 iulie. Între 20 iulie și 31 august, Ministerul Educației va evalua și selecta candidaturile propuse și va stabili componența finală a comisiilor naționale de specialitate, pe care o va anunța în 5 septembrie”, a precizat MENCS joi într-un comunicat remis presei.

Comisiile naționale de specialitate analizează proiectele programelor școlare pentru disciplinele/ modulele de pregătire din cadrul curriculumului național obligatoriu, în vederea acordării avizului consultativ, analizează proiectele programelor școlare pentru disciplinele/ module de pregătire opționale (CDȘ) ofertate la nivel național și proiectele programelor pe domenii ale activității extrașcolare din cercurile care funcționează în palatele și cluburile copiilor, la nivel național, în vederea acordării avizului consultativ, avizează standardele de pregătire profesională aferente calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea profesională prin învățământul preuniversitar, avizează proiectele programelor pentru examenele naționale.

De asemenea, comisiile mai avizează programele pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar, proiectele programelor pentru obținerea definitivării în învățământ și proiectele programelor de perfecționare pentru obținerea gradelor didactice, elaborează/ avizează strategii în domeniul programelor/ proiectelor educaționale care se derulează în învățământul preuniversitar.