24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Acum un secol se stingea, în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, pictorul Ştefan Luchian (1868-1916). Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.
La începutul carierei sale însă, după întoarcerea de la studiile pariziene, nu ezita să adauge în acte, după semnătură „rentier”. Alteori semna „S.D. Luchian, pictor” iar în ultimii ani ai vieţii doar „St Luchian”. De la părinţi nu a moştenit datorii dar nici rente grase. Tatăl, maiorul Dimitrie Luchian, a lăsat la moartea sa, în 1877, soţiei şi celor doi fii, Ştefan şi Anibal, doar modesta casă din mahalaua Mântuleasa, cumpărată în 1873, când familia se stabilea în capitală. Mama, Elena Chiriacescu, a primit ca zestre, în 1863, o moşie de 500 de hectare în judeţul Brăila. Până la moartea ei, în februarie 1892, familia a trăit din arenda moşiei care a asigurat inclusiv cheltuielile cu studiile fraţilor Luchian.
Casa din strada Popa Soare, situată pe un teren de aproximativ 800 metri pătraţi, fusese construită pe la 1850 de către Ivancea, bumbăcar, şi avea patru odăi, pivniţă, o bucătărie în curte şi un chioşc în grădină. După moartea mamei, cei doi fii, studenţi, în vederea continuării studiilor, sunt nevoiţi să se împrumute de la un negustor ipotecând casa părintească. În toamna aceluiaşi an o vând, iar pictorul pleacă pentru ultima oară, la Paris; casa, veche de peste patru decenii, va fi demolată de cumpărător. De acum cei doi fraţi vor locui împreună, cu chirie.
La începutul anului 1893, ei se împrumută din nou, cu o sumă importantă, depunând ca garanţie moşia Jugureanu, iar la mijlocul aceluiaşi an se decid să o vândă şi să-şi împartă banii. Ştefan, cu partea sa de capital, devine creditor pentru doi afacerişti care garantează împrumuturile lor cu imobile din capitală. Venitul lui Luchian era asigurat de dobânda, foarte ridicată, plătită de cei doi debitori la intervale de şase luni. Atelierul său, situat în centru, era frecventat de artişti şi literaţi, iar pictorul expune an de an şi se face remarcat ca artist independent. Anturajul său se va completa cu avocaţi şi comercianţi, parteneri de afaceri. Unul dintre aceştia, proprietarul unei vile de la Şosea, în contul unor datorii, i-o cedează în 1896.
Construită în 1891, după planurile arhitectului Nicolae Ivanovici, vila, azi dispărută, era situată în afara oraşului, pe un teren de peste 7000 metri pătraţi, în apropierea rondului unde se va ridica Arcul de Triumf. Deşi era lipsită de parchet iar curtea, unde se găseau două grajduri, nu avea gard, imobilul era valoros pentru că era nou şi era situat în zona tradiţională de promenadă. În următorii doi ani se vor oferi nu mai puţin de cinci persoane să-l împrumute pe Luchian în contul râvnitului imobil. Una din ele, Emma Theodorian, sora lui Eugeniu Carada, va deveni, în 1899, proprietara vilei în urma licitaţiei organizată pentru acoperirea datoriilor falitului Luchian.
Pentru pictorul de 31 de ani începea o lungă suferinţă cauzată de iubita căsătorită cu altul, boală şi sărăcie. Abia în 1905 i se mai uşurează traiul când pică o mică moştenire. Ultimii patru ani din viaţă îi va petrece, împreună cu familia verişoarei sale, Paulina Cocea, în casa cumpărată de la medicul Emanoil Turbure. În 1913, o înzestrează pe nepoata Laura cu jumătate din imobil; cealaltă jumătate, împreună cu toată averea sa, va reveni Paulinei, conform testamentului redactat în 1914. În casa unde, ţintuit în fotoliul cu rotile, va semna ultimele lucrări, funcţionează azi un restaurant.
