Potrivit site-ului theatlantic.com, într-o lucrare ştiinţifică, specialiştii din laboratorul doctorului Kriegstein şi de la Universitatea din San Francisco, California, descriu experimentele în care a fost folosit ţesut uman, ce sugerează că receptorul AXL reprezintă cel puţin o etapă a modului în care virusul Zika afectează creierul.

Munca depusă de cei de la Laboratorul lui Kriegstein, alături de colaboratorii din cadrul Universităţii din San Francisco – de la laboratorul lui Susan Fisher, biolog placentar, şi Joseph DeRisi, biochimist – a fost remarcabilă, deoarece în cadrul experimentelor au fost folosite bucăţi de creier, foarte dificil de obţinut, ce provin de la fetuşi şi placente din primul şi al doilea trimestru de sarcină.

Aceste ţesuturi reprezintă „câmpul de luptă primar” dintre virus şi gazda fetus, întrucât mamele infectate în etapele incipiente ale sarcinii sunt cele mai predispuse la riscul de a naşte bebeluşi cu defecte.

În cazul placentei, prima întrebare a fost dacă celulele vor contracta virusul.

Carolyn Coyne, virologist la Universitatea din Pittsburgh, şi echipa sa au descoperit că placentele aflate în stadiu tardiv pot rezista unei infecţii cu virusul Zika.

În schimb, placentele din stadiile incipiente, atunci când infecţiile cauzează cele mai multe daune, au fost infectate. În mostrele din primul şi al doilea trimestru de sarcină, virusul apărea clar printre celulele placentare, indicând că, cel puţin în aceste condiţii, sunt vulnerabile la Zika.

Celulele din primul trimestru sunt mai predispuse la infecţie decât cele din al doilea trimestru de sarcină. Potrivit cercetătorilor, receptorul AXL este mai comun la aceste celule, în stadiul incipient al sarcinii.

În cazul ţesuturilor din creier, echipele au analizat ce tip de celule au contractat virusul şi dacă acestea deţineau receptorul AXL.

Virusul fusese contractat de anumite celule stem neuronale în mai multe zone din creier, ceea ce s-a potrivit cu aşteptările cercetătorilor. De asemenea, aceştia au observat mai mulţi neuroni infectaţi, despre care cred că s-au dezvolat din celule stem infectate.

Cel mai interesant aspect al experimentului este faptul că virusul a atacat celulele numite astrocite, care fac tot: de la ghidarea creşterii neuronilor la plasarea nutrienţilor în jurul creierului.

Grupul de specialişti a adăugat o moleculă care blochează receptorul AXL de la astrocite, pentru a vedea dacă acest lucru ţine virusul la distanţă. Cercetătorii au aflat că da.

Descoperirile sprijină ideea că virusul Zika are nevoie de receptorul AXL pentru a infiltra toate tipurile de celule.