Autorităţile germane au calificat explozia din Ansbach drept ATENTAT

 

Autorităţile germane au calificat drept atentat explozia care a avut loc în cursul nopţii de duminică spre luni în orăşelul german Ansbach din sudul ţării, neexcluzând ipoteza unei motivaţii islamiste, potrivit Le Figaro online.

„Este vorba din păcate de un nou atentat”, a declarat ministrul de Interne al landului Bavara, Joachim Herrmann. Posesorul bombei, un solicitant sirian de azil în vârstă de 27 de ani, a murit în urma exploziei. Alte 12 persoane au fost rănite, dintre care trei grav.

Autorul atacului, a cărui cerere de azil a fost respinsă în urmă cu un an, intenţiona să împiedice desfăşurarea unui festival de muzică pop la care participau peste 2.000 de persoane din oraş, potrivit lui Hermann.

El a încercat să intre la festival, dar nu a reuşit deoarece nu avea bilet.