Andreea Paul: Femeile rămân subreprezentate în Parlament; la Guvern și Președinție procentul a crescut la circa 40%

 

Deputatul liberal Andreea Paul este de părere că la nivelul Guvernului și al Președinției gradul de implicare politică a femeilor a evoluat în bine, ajungând la aproape 40%, în timp ce în Parlament peste jumătate din populația țării „rămâne grav subreprezentată”, procentul fiind de doar 11%.

„România este pe locul rușinos 113 în lume la implicarea politică a femeilor, conform Raportului Global al Egalității de Gen din anul 2015. La mijlocul anului 2016, realitatea românească a evoluat mult în bine în cele două Palate, slab la nivelul autorităților locale și rămâne de văzut care va fi evoluția în viitorul Parlament. (…) La nivelul echipelor prezidențiale și guvernamentale aproape 40% sunt doamne (…) (față de cele 20, respectiv 30 de procente la demarajul acestor mandate), dar în Parlament peste jumătate din populația țării rămâne grav subreprezentată, cu 11% din totalul parlamentarilor actuali. Vocea femeilor este de două ori mai puțin auzită în Parlamentul României decât media mondială și de trei ori mai puțin decât media europeană. La ultimele alegeri locale, 4,6% doamne au fost alese primar, 12% — consilieri locali și 15% — consilieri județeni. Alegerile locale din acest an sunt departe de ștacheta ridicată de președintele Iohannis și premierul Cioloș”, afirmă Andreea Paul într-un comunicat, transmis vineri AGERPRES.

Ea menționează că din echipa prezidențială fac parte 9 femei, respectiv 40% din cei 22 de consilieri prezidențiali și consilieri de stat, iar în Guvern — opt doamne ocupă funcția de ministru, ceea ce reprezintă 38% din echipa executivă.

„În Parlament sunt doar 61 de doamne (51 — deputate și 10 — senatoare). Așadar, doar 11% din totalul parlamentarilor actuali sunt doamne. Vor reuși listele parlamentare ale partidelor politice să se ridice la ștacheta ridicată de reprezentare a femeilor la 40% în echipele prezidențiale și guvernamentale?”, se întreabă Andreea Paul.

Deputatul liberal reamintește că pe agenda actualului Legislativ figurează o inițiativă privind cotele de gen, prin care se propune un procent de minimum 30% femei și bărbați pe listele electorale, proiect care urmează să intre în dezbatere în viitoarea sesiune parlamentară.