Fostul premier Victor Ponta a relatat luni, într-o postare pe Facebook, că inițiativa aducerii fostului prim-ministru britanic la București i-a aparținut Anei Birchall, apoi au fost cooptate două fundații și Ambasada Regatului Unit la București, și că nu a știut cuantumul onorariului și nici nu i-a cerut bani lui Sebastian Ghiță pentru a-l promova candidat.
„Voi merge cu toată încrederea în continuare în fața judecătorilor având conștiința curată și fiind convins de nevinovăția mea! (…) Având în vedere decizia judecătorilor de la ÎCCJ, am dreptul să îmi exprim public punctul de vedere referitor la acuzațiile publice ale DNA Ploiești. (…) Nu doresc și nu cred că procesele se judecă la televizor sau în presă, dar atunci când ești acuzat public, trebuie să răspunzi public În acest fel, oamenii pot să își facă propria opinie. Și când știi că ești nevinovat, atât decizia judecătorilor, cât și părerea oamenilor este la fel de importantă”, afirmă fostul lider al social-democraților.
Acesta susține că nu a cerut niciodată bani de la cineva pentru sine ori pentru PSD ca să-i susțină candidatura.
„NU am cerut NICIODATĂ, nici pentru mine, nici pentru PSD, vreo sumă de bani NICIUNEI persoane pentru a fi candidat! În cei aproape 6 ani cât am fost lider al PSD am semnat liste de candidaturi pentru mii de primari, consilieri locali și județeni; pentru sute de deputați și senatori; pentru zeci de europarlamentari! În România, în care toți oamenii publici se cunosc și vorbesc, nimeni niciodată nu m-a acuzat de așa ceva! Este o acuzație nu doar nedreaptă, ci și defăimătoare la adresa imaginii mele politice — și în dosarul cauzei nu există nicio probă în sensul infracțional de mai sus! — procurorii mai afirmă că, în urma vizitei Dlui Tony Blair din 26 Martie, am „obținut foloase nepatrimoniale constând în imagine”. Reamintesc că în Martie 2012 nu era campanie electorală, că eu am candidat în Decembrie într-un colegiu din Județul Gorj, pe care îl câștigasem oricum în anul 2008, și unde PSD a avut mereu un sprijin electoral consistent și că USL se afla în toate sondajele de opinie la o distanță uriașă față de ceilalți competitori politici”, arată Ponta.
El s-a referit apoi la acuzația de „complicitate morală la spălarea banilor”.
„Suma de 220.000 euro precizată de procurori că ar fi fost donată către diverse persoane juridice din Marea Britanie nu a fost niciodată în posesia mea sau a PSD, nici nu am dispus și nici nu am beneficiat de vreun euro din aceasta. Nu am cunoscut niciodată (până în ziua de 6 Septembrie 2016) cuantumul, nici cine a plătit-o și nici cine a fost beneficiarul ei! În consecință, rezultă foarte clar din toate actele de la dosar că nu pot să fiu complice (nici măcar „moral”) la spălarea unor bani de care nu știu, pe care nu i-am deținut niciodată, plătiți de o firmă de care nu am auzit niciodată către societăți și fundații din Marea Britanie pe care nu le cunosc! — nu rezultă din nicio probă depusă la dosar că banii pentru donații provin dintr-o infracțiune și nici că organizatorii sau beneficiarii ar fi avut cunoștință sau suspiciuni rezonabile că ar fi vorba de bani „murdari”; am avut o singură discuție pe tema acelor bani cu Dl Dan Sultănescu, la momentul în care a fost publicat în presă faptul că Fundația sa folosește bani din fonduri europene pentru vizita lui Tony Blair. Dan Sultănescu m-a asigurat că nu au fost nici bani europeni, nici bani publici, ci doar „donații private”, ceea ce a și transmis oficial într-o declarație către presă”, mai susține fostul premier.
În ceea ce privește invitarea lui Tony Blair în România, Victor Ponta arată că inițiativa i-a aparținut Anei Birchall, pe atunci secretar internațional al PSD, devenită ulterior deputat PSD de Vaslui după alegerile din decembrie 2012.
„Doamna Birchall a contactat Biroul lui Tony Blair printr-un prieten (fost coleg) britanic Matt Browne iar invitația a fost transmisă printr-o Fundație din SUA, Center for American Progress. Ulterior, la organizarea vizitei în România au fost cooptați Ambasadorul Marii Britanii la București și Fundația Multimedia condusă de Dan Sultănescu (care a fost agreată deoarece avusese colaborări anterioare atât cu Ambasada UK cât și cu PSD)”, adaugă el.
În programul vizitei au fost incluse întâlnirea cu prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu la sediul Guvernului, despre care Ponta spune că nu i-a convenit, dar nu era în poziția de a schimba programul, întâlnire la Ambasada Marii Britanii, conferirea titlului de „Doctor Honoris Causa” la Universitatea Româno-Americană, urmată de un discurs în Aula Universității.
„Implicarea mea în această vizită a constat în primirea dlui Blair la sediul PSD și un scurt cuvânt în deschiderea speech-ului de la URA. Moderator a fost dl Emil Hurezeanu și invitați personalități de cel mai înalt nivel din viața publică românească. Fiind vorba de o personalitate ca Tony Blair și pentru a reduce costurile organizatorilor, am fost de acord ca în partea de organizare efectivă să ajute și alte persoane care lucrau cu mine în activitatea curentă de la PSD. Singurul aspect cu care Doamna Birchall m-a informat legat de alte cheltuieli a fost faptul că Dl Blair nu solicită onorariu, însă încurajează organizatorii din România să facă o donație către o fundație de caritate indicată de către domnia sa. Nefiind vorba de bani de la PSD, nu am cerut detalii și nici nu m-am implicat în vreun alt fel în acest aspect. Toate negocierile privind programul vizitei și partea de donații au fost purtate direct de către Ana Birchall cu biroul Dlui Blair din Londra, cu cele două Fundații care au organizat (Center for American Progress și Fundația Multimedia) și cu Ambasada Marii Britanii la București. Am aflat pentru prima dată suma donației, firma care a donat și beneficiarul din documentele anexate la dosarul penal de către DNA Ploiești”, detaliază Victor Ponta.
Cât despre despre candidatura lui Sebastian Ghiță la alegerile din 2012, Ponta spune că are cu acesta o relație de prietenie „de notorietate”.
„Am făcut împreună Revelionul 2011/12 la Viena, așa cum a fost relatat și în mass-media. Ținând cont de natura acestei relații, afirmația că „mi-am folosit autoritatea asupra lui în calitate de Președinte PSD” este evident o speculație pe care o pot demonta cu martori care cunosc raporturile reale dintre noi. Faptul că i-am promis lui Sebastian Ghiță în Martie 2012 că va fi „pe listă pe un loc eligibil” la alegerile parlamentare este total neadevărat și ilogic din următoarele motive: nu am discutat cu NIMENI despre candidatura la Alegerile Parlamentare până după Alegerile Locale care au avut loc pe 10 Iunie; cu acea ocazie, mulți parlamentari au fost aleși primari (cazul senatorului Iulian Bădescu, care a devenit primar al Ploieștiului) eliberând locurile în Parlament; în 2012 nu au existat liste, ci colegii uninominale (unde fiecare candidat trebuia să obțină singur peste 50% din voturi); PSD a candidat în alegeri nu ca partid, ci sub formula USL — pentru toate candidaturile au semnat cei 4 Președinți ai PNL, UNPR, PC și PSD; colegiile care reveneau fiecărui Partid membru USL au fost stabilite abia în 15 Septembrie, după întâlnirea de la Murighiol (nu în Martie)!; propunerile de candidați au fost depuse și votate în organizațiile de colegiu și apoi în PSD județean (în acest caz OJ PSD Prahova), au fost trimise în scris de către Județe către Secretarul General Liviu Dragnea, care le-a supus la vot în cadrul Comitetului Executiv National. Eu nu am participat și votat la nicio adunare PSD județeană, cu excepția Organizației de la Gorj, din care fac parte”, a subliniat fostul lider al PSD.
Potrivit lui Ponta, Sebastian Ghiță nu avea nevoie de sprijinul său pentru a candida în Prahova, pentru că este membru la acea organizație din 2002, „avea o relație apropiată de notorietate cu președintele PSD Mircea Cosma și primarul de atunci al Municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, și a participat activ la campania de la alegerile locale, având astfel asigurat sprijinul primarilor din zona și al activului de partid”.
„De altfel, pe rolul DNA exista din luna Aprilie un dosar de urmărire penală privind modul în care lideri locali ai PSD Prahova și-au exercitat autoritatea și influența ca să îl pună candidat pe Sebastian Ghiță la alegerile parlamentare în schimbul sprijinului material al acestuia în campania de la locale!!!. Deci, până la urmă, cine l-a pus pe Ghiță pe listă?!? Eu știu răspunsul — el însuși, cu sprijinul membrilor PSD Prahova care l-au votat și al cetățenilor din colegiul său, care au decis cu un procent de peste 60% la alegeri”, a adăugat Ponta.
Despre măsurile dispuse prin controlul judiciar stabilit de către procuror asupra sa, Victor Ponta a reamintit că a afirmat încă de la momentul prezentării la Parchet că nu intenționează să ia legătura cu ceilalți inculpați sau cu martorii din dosar pentru a nu crea suspiciuni că dorește să îi influențeze.
El a mai spus că nu înțelege de ce a avut interdicția de a vorbi cu jurnaliștii despre dosar, mai ales că DNA făcuse publice acuzațiile, dar dăduse și informații pe surse. Referitor la interdicția de a părăsi țara, spune că l-a informat pe procuror și ulterior a depus la instanță documente conform cărora avea confirmată participarea la diverse evenimente internaționale, fiind și „consilier onorific al unui prim-ministru european”.
„La dosarul cauzei se află însă anexat Codul de Etică al PSD, care prevede o interdicție de a candida pentru cei care sunt sub control judiciar. Am considerat însă că o măsură preventivă nu poate avea un scop politic și nici nu poate să îmi limiteze dreptul constituțional de a candida. Acestea au fost lucrurile pe care le-am susținut în fața magistraților ÎCCJ și pe care doream să le fac cunoscute opiniei publice (atât pentru cei care mă susțin și au încredere în mine, cât și pentru cei care, deși adversari sau care mă antipatizează, cred în principiile democratice și în drepturile noastre fundamentale)! Evident că la solicitarea magistraților, a colegilor mei de partid sau a mass-media sunt gata să prezint și alte aspecte relevante legate de acest caz, care pun în pericol nu doar interesele PSD, ci și imaginea României în fața partenerilor noștri occidentali!”, încheie fostul premier.