Breaking News

Informare meteo: Precipitații moderate și ninsori la munte, de miercuri seară până joi dimineață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte și intensificări ale vântului, valabilă de miercuri seară de la ora 21:00, până joi la ora 10:00, în toată țara.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat aria precipitațiilor se va restrânge treptat către nord-est. În zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și, mai ales la altitudini mari, se va depune strat nou de zăpadă. Va ploua în general moderat cantitativ în jumătatea de nord a Moldovei, iar spre dimineață se vor semnala precipitații mixte, îndeosebi în zona subcarpatică.

Vântul va avea intensificări în sudul și în estul țării, cu viteze de peste 50-60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70-80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Conform ANM, vremea se va menține rece în majoritatea zonelor, dar în special în nord și în centru unde în următoarele dimineți se vor înregistra izolat temperaturi minime negative și local se va produce brumă.

Pe de altă parte, ANM a restrâns la 8 numărul județelor care se vor afla miercuri sub Codul portocaliu de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsori la munte.

Totodată, numărul județelor sub Cod galben scade la 18.

Miercuri, în intervalul orar 10:00 — 18:00, județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp.

Până la ora 21:00, județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Buzău, Brăila, Tulcea, Harghita, Mureș, Bistrița-Nădăud și Maramureș se vor afla sub Cod galben.

Potrivit meteorologilor, miercuri în intervalul menționat va continua să plouă în cea mai mare parte a țării, iar în regiunile estice și în zonele montane și submontane se vor cumula peste 20 l/mp și izolat peste 35 l/mp.

La munte vor fi precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, la altitudini mari, în special în nordul Carpaților Orientali, local se va depune strat nou de zăpadă, iar pe creste vântul va sufla cu peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificări ale vântului vor fi și în celelalte zone, îndeosebi în sud și în est, unde rafalele vor depăși 50…55 km/h și trecător 65 km/h.

În celelalte zone din țară ploile vor fi în general slabe cantitativ și numai pe arii restrânse se vor cumula 10…15 l/mp, inclusiv în zona municipiului București.