MAMA ROMÂNIEI

Ioan Holender a devenit cetățean de onoare al Iașilor. Nu s-a născut în Iași, venind în acest oraș mult mai târziu, fără însă a-și fi imaginat vreodată că destinul său poate fi legat de destinul Iașilor, acest oraș pe care nu l-a cunoscut înainte de 1989, în cei 25 de ani cât ”a stat în România”, înainte de a lua drumul exilului, drumul Vienei, dar despre care știa că era maica țării, ”mama României”.

Ioan Holender a fost aplaudat de intelectualitatea Iașilor pentru tot ceea ce a făcut maestru pentru prestigiul României, chiar și atunci când a fost acuzat că a ”românificat” Opera din Viena, pe care a condus-o timp de 19 ani, perioada cea mai lungă de directorat, din cei 145 de ani de existență.

Iașul, atunci când l-a cunoscut, după 1989, l-a fascinat, acceptând fără nici o ezitare tot ceea ce i s-a oferit. I s-a oferit bucuria de a susține la Universitatea Al. Ioan Cuza (acest templu al educației naționale) primul curs de management cultural, i s-a oferit, de către Universitatea Națională de Artă ”George Enescu”, titlul de Doctor Honoris Causa, pentru ca, mai apoi, Primăria Municipiului Iași, să-i acorde titlul de cetățean de onoare al Iașilor.  O recunoaștere plenară a ceea ce poate să însemne Ioan Holender pentru prestigiul României, adăugând la Iași o nouă valoare care confirmă și consolidează geniul poporului român.

Ioan Holender ne-a mărturisit, cu un nedisimulat regret, că pentru el Iașii, prin anii 1950, era doar un punct pe hartă, iar din auzite, era orașul de la cealaltă margine de țară, din partea de est a speranțelor pierdute a românilor de a mai simți cum adie aerul libertății. Adăugându-se reacțiilor pricinuite de manifestările de adeziune ale tinerilor țării, față de încercarea maghiarilor de a se smulge din ghearele ascuțite ale sovieticilor, în acel an sângeros și acaparator, 1956, a fost nevoit să plece din țară, din Timișoara, luând drumul Vienei, în 1959, acolo unde mama sa deja locuia. Pe atunci, Iașul nu-i spunea decât ceea ce reușise să-i povestească legendele sau cei care au avut la un moment dat prilejul de a fi ajuns pe această margine de lume. Oricum, era sigur că Iașul este mama țării, de aici plecând toate momentele importante care s-au răsfrânt asupra întregului teritoriu și care au reușit să influențeze cele mai luminate minți ale vremurilor. Tot de aici s-a născut România modernă, la nivelul instituțional, dar și la nivelul dragostei de țară, a acestui patriotism care a făcut posibilă smulgerea țării, bucată cu bucată, din mâinile turcilor, habsburgilor, rușilor, precum și a celorlalte popoare cotropitoare, făcând posibilă, de câteva ori, recompunerea României Mari, arătând lumii întregi că se poate să avem o țară de dimensiunea limbii române, a cimitirelor în care ne odihnesc strămoșii noștri, în liniște și pace, astfel încât, ultimul lor gând aducător de veșnicie a fost dragostea până la jertfire pentru pământul strămoșesc.

Ioan Holender a mărturisit că a învățat deja pe de rost acest ”oraș părinte”, fiind prezent în aceste zile, aici, alături de o echipă a televiziunii vieneze, pentru a realiza un documentar despre Iași,  despre ceea ce lumea nu știe, în amănuntele definitorii ale acestei cetăți, care nu numai că vine din istorie, nu numai că a rămas în istorie, dar ea a fost în stare să producă istorie, să influențeze istoria, în anumite momente decisive pentru umanitate.

Ioan Holender nu a fost făcut cetățean de onoare al unui oraș pentru prima oară la Iași, așa cum nu a fost Doctor Honoris Causa pentru prima oară la Iași, așa cum nu a primit pentru prima oară la Iași o medalie. L-au decorat regi și președinți de țară, universitățile lumii s-au îngrămădit să-i ofere recunoașterea lor totală, orașele importante ale țării și l-au trecut în registrul cetățenilor lor de onoare. Chiar și numai ținând cont de aceste observații avem măsura valorii universale a lui Ioan Holender, evreul care nu a ezitat niciodată să spună nu celor care au venit înspre el cu bună-credință, cu sincera îmbrățișare a adevăratelor valori.

La Iași, a dat de înțeles, s-a simțit ca acasă, acasă, de această dată, ne mai fiind Timișoara sau Viena, fiind de fapt starea sa de octogenar în care încearcă să-și rânduiască viața, așa cum, din când în când, ne mai revizuim dulapul, cămara sau garajul.

Iașul a fost așezat pe raftul amintirilor sale plăcute, care-l onorează, așa cum ne onorează și pe noi, locuitorii Iașului, ”mama României”, faptul de a ne ști îmbrățișați și prețuiți de Ioan Holender, concetățeanul nostru.

.

ADI CRISTI