Republica Moldova va deschide o reprezentanță economică la Ankara. Evenimentul va avea loc în cadrul reuniunii Comisiei interguvernamentale moldo-turce de colaborare economică, care se va desfășura în perioada 14 și 15 decembrie curent, în capitala Turciei.
Subiectul a fost discutat de către viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu Ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, Hulusi Kiliç.
Oficialii au discutat despre dinamizarea relațiilor comercial-economice dintre două state, precum și posibilitățile de intensificare a acestora, inclusiv prin implementarea unor noi proiecte investiționale în diferite domenii.
În acest context, viceprim-ministru Octavian Calmâc a menționat că atragerea noilor investiții în economia națională este una din prioritățile programului de guvernare a noului Executiv și pentru îndeplinirea acestui obiectiv autoritățile Republicii Moldova vor folosi toate oportunitățile.
În această ordine de idei, ambasadorul Hulusi Kiliç a menționat că pentru companiile și agenții economici din Turcia, Republica Moldova a devenit o piață atractivă, care oferă toate posibilitățile pentru instituirea și dezvoltarea unor afaceri de succes. Diplomatul turc a mai menționat că aspectele cooperării bilaterale dintre două state, în special pe segmentul comercial-economic vor fi discutate în cadrul întrevederilor cu președintele și prim-ministrul Turciei.
În scopul impulsionării relațiilor comercial-economice dintre două state, stabilirea unor contacte directe între agenții economici din Republica Moldova și Turcia, părțile au convenit asupra organizării la 16 decembrie, la Istanbul, a unui Forum economic cu participarea companiilor și mediului de afaceri din două state.